interviu cu Parintele Jack Wintz, de Aluna Raphael

(ii multumim Irinei)

St. Francis of Assisi (1182-1226) a uimit si a inspirat biserica predicand, literalmente, nu intr-un sens ingust, fundamentalist, ci urmand intocmai ceea ce Iisus a spus si a facut, cu bucurie si fara nicio limitare. Artistii il infatiseaza adesea pe St. Francis inconjurat de animale si pasari. Ultimii sai biografi ne vorbesc despre faptul ca el le tinea predici animalelor si pasarilor si despre intalnirile lui cu o mare varietate de creaturi, carora li se adresa cu: Sora Ciocarlie, Frate Licurici, Frate Iepure s.am.d.

Jack Wintz, un calugar franciscan, ne impartaseste cateva aspecte fascinante din viata acestul Sfant extraordinar.

Aluna: Ne puteti descrire relatia pe care St. Francis o avea cu animalele?

Parintele Jack: Francis privea intreaga Creatie ca pe o singura familie. El nu considera ca oamenii sunt superiori sau inferiori altor creaturi. El credea intr-un Creator bun si iubitor si ca toate creaturile trebuie tratate cu bunatate si iubire. Si cata vreme toate creaturile aveau acelasi Tata in Ceruri, ei bine, acest lucru il facea frate cu stanjenelul si cu vulpea.

Aluna: Ne puteti spune cum anume comunica St. Francis cu animalele?

Parintele Jack: Anumiti calugari, cum a fost Thomas de Celano, care l-a cunoscut pe St. Francis si i-a scris prima biografie, l-a prezentat pe acesta vorbind cu animalele prin intermediul cuvintelor. Eu imi imaginez ca St. Francisc avea instincte empatice sau telepatice naturale, care il ajutau sa se apropie de animale in acest fel.
Aluna: Ne puteti spune o poveste despre acest lucru?

Parintele Jack: Povestile pe care le avem sunt de la primul sau biograf, Thomas de Celano. El spune ca, intr-o zi, un frate calugar i-a adus lui St. Francis un iepuras care fusese prins intr-o capcana. Francis l-a sfatuit pe iepuras sa fie mai atent in viitor, apoi l-a eliberat din capcana si l-a pus pe iarba, pentru ca acesta sa mearga inapoi in padure. Insa, iepurasul a sarit inapoi in poala lui St. Francis.

Francis a facut cativa pasi prin padure si l-a pus, din nou, jos. Dar, iepurasul s-a intors dupa el si i-a sarit din nou in poala! In cele din urma, Francis l-a rugat pe unul dintre prietenii sai calugari sa duca iepurasul departe, in padure, si sa-i dea drumul sa plece. De data aceea, iepurasui si-a vazut de drumul lui.

Acest gen de intamplari aveau loc in mod obisnuit in prezenta Sf. Francis, si intotdeauna el considera ca erau prilejuri de a slavi Gloria lui Dumnezeu. Fiindca, daca cele mai simple creaturi pot fi atat de inzestrate cu minunile lui Dumnezeu, ce potential urias trebuie sa avem noi, ca fiinte umane!

De asemenea, Thomas vorbeste despre pesti care comunicau cu Francis. Ori de cate ori vreun peste era prins, iar Francis se afla pe aproape, el il arunca inapoi in apa, avertizandu-l sa nu se mai lase prins vreodata. Uneori, pestii inotau in jurul barcii sale, ascultand predicile lui Francis, pana cand el le spunea sa plece. Atunci, pestii se indepartau.
Aluna: Ne-ati putea spune mai multe despre predicile pe care le tinea animalelor?

Parintele Jack: Pentru a exemplifica, am sa va impartasesc o alta poveste spusa de Thomas de Celano. Francis si tovarasii sai faceau o calatorie prin valea Spoleto, in apropierea orasului Bevagna. Dintr-o data, Francis a observat o multime de pasari de toate felurile. Plin de evlavie, el li s-a adresat: “Frati si surori pasari, ar trebui sa-l proslaviti pe Creatorul vostru si sa-l iubiti necontenit. El v-a daruit pene ca sa va imbracati, aripi ca sa puteti zbura si tot ceea ce va trebuie. Dumnezeu este cel ce v-a innobilat in fata tuturor celorlalte creaturi, facandu-va salasul in aerul pur, rarefiat. Fara a fi nevoiti sa saditi sau sa culegeti, ati primit calauzirea si protectia lui Dumnezeu”.

La aceste cuvinte, pasarile au inceput sa-si desfaca aripile, sa-si intinda aripile si sa se uite lung la Francis, bucurandu-se si slavindu-l pe Dumnezeu conform naturii lor. Apoi, Francis s-a dus exact in mijlocul lor, s-a rasucit si a venit inapoi, atingandu-le cu tunica sa. Dupa aceea, el le-a binecuvantat, iar ele au plecat in zbor.

Mai tarziu, Francis se intreba in fata tovarasilor sai de ce oare nu tinuse niciodata predici pasarilor. Si din acea zi, Celano relateaza ca Francis si-a facut un obicei din invocarea tuturor pasarilor, animalelor si reptilelor care-i ieseau in cale, cerandu-le sa-l proslaveasca si sa-l iubeasca pe Creatorul lor.
Pe parcursul vietii sale, au existat multe asemenea momente speciale, in care Francis le tinea predici animalelor. Odata, el chiar a redus la tacere un stol de pasari galagioase, care intrerupsesera o ceremonie religioasa! Spre stupefactia tuturor celor prezenti, pasarile au tacut pana cand predica lui Francis s-a incheiat.

Aluna: Uau! Va dati seama ce respect profund si cata iubire avea el pentru intreaga Creatie?
Parintele Jack: Eu cred ca nu putem separa iubirea lui Francis pentru animale de iubirea lui pentru Dumnezeu. El numea Creatia o “opera de arta”, si spunea ca in fata oricarei opere de arta suntem inspirati sa il elogiem pe artist – in cazul nostru, pe iubitorul nostru Creator.

Francis a fost un Sfant crestin, care credea cu putere ca Scripturile iudaice si crestine ne invata despre Dumnezeu si Creatie. Eu vad in Francis o empatie si o iubire naturala fata de creaturi, iar simtamintele sale naturale au fost amplificate de credinta sa puternica in Dumnezeu, care a creat si a daruit o mare demnitate intregii lumi pe care a zamislit-o.

Misiunea lui esentiala a fost sa-si traiasca viata cu multa compasiune, respect si pretuire pentru intreaga viata, asa cum a demonstrat Iisus prin intreaga Sa viata.

Aluna: Ce anume v-a determinat sa va dedicati viata invataturilor St. Francis?

Parinele Jack: Am iubit dintotdeauna natura si frumusetile ei, si, astfel, am fost atras de Francis, in mare parte datorita marii sale iubiri si respectului sau fata de Creatie. De asemenea, Francis m-a invatat ca Dumnezeul Creatiei era totodata Dumnezeul care a devenit om prin Iisus si ne-a iubit atat de mult, fara sa ceara nimic in schimb, dandu-si chiar si viata din iubire pentru oameni.

Noi, Franciscanii, nu il consideram pe Francis ca fiind separat de Iisus si de imensa Lui iubire pentru noi. Francis ma atrage atat de mult fiindca el L-a urmat intocmai pe Iisus.

Aluna: Ne mai puteti spune o alta poveste despre St. Francis?

Parintele Jack: Cu multa placere. Probabil ca cea mai cunoscuta relatare despre St. Francisc este cea a imblanzirii unui lup care ii teroriza pe locuitorii din Gubbio.

In timp ce vizita acel oras, Francis a auzit despre un lup atat de hamesit, incat ucidea si manca nu numai animale, dar si oameni. Oamenii s-au inarmat si au plecat sa-l prinda, dar toti cei care l-au intalnit au pierit sfasiati de coltii lui ascutiti. De atunci, oamenii se temeau sa mai iasa dincolo de zidurile orasului.

Lui Francis i s-a facut mila de acei oameni si s-a hotarat sa mearga in afara orasului si sa-l intalneasca pe lup. El a fost prevenit cu vehementa sa nu faca acest lucru, dar a spus ca Dumnezeu ii va purta de grija. Asadar, insotit de un calugar si cativa sateni, Francis a iesit pe poarta orasului. Acolo, taranii au spus ca le-a pierit curajul si nu pot merge mai departe. Dar Francis si insotitorul sau, bravul calugar, si-au continuat drumul.

Lupul a tasnit brusc din padure, aratandu-si coltii fiorosi. Francis a facut semnul crucii catre lup, pe care puterea lui Dumnezeu l-a facut sa-si ascunda coltii.

Apoi, Francis l-achemat la el: “Vino la mine, Frate Lup. In numele lui Christos, iti ordon sa nu ranesti pe nimeni”. In acel moment, lupul si-a plecat capul si s-a asezat la picioarele lui Francis, bland ca un miel.

St. Francis i-a explicat lupului ca ii terorizase pe oameni, ucigand nu numai animalele, dar si pe oameni, care erau creati in imaginea lui Dumnezeu. St Francis i-a mai spus: “Frate Lup, vreau sa aduc pacea intre tine si locuitorii din Gubbio. Ei nut e vor mai haitui, iar tu nu ii vei mai ataca. Toate uciderile din trecut vor fi iertate”.

Lupul si-a exprimat consimtamantul miscandu-si corpul si plecandu-si capul. Apoi, spre stupoarea multimii adunate, Francis i-a cerut lupului sa faca o promisiune. Cand St.Francis si-a intins mana pentru a primi dovada angajamentului lupului, acesta si-a intins laba din fata, pe care a pus-o in mana intinsa a Sfantului. Apoi, Francis i-a comandat lupului sa intre in oras si sa faca pace cu localnicii. Francis s-a intors si a mers prin oras, urmat indeaproape de lupul imblanzit.

In timp ce strabateau orasul, intreaga suflare era acolo, pentru a lua parte la acel miracol. Cu lupul alaturi, Francis a tinut o slujba dedicata orasului, despre nemaipomenita iubire a lui Dumnezeu. Apoi, el le-a oferit oamenilor pace, in numele lupului. Locuitorii orasului au promis, cu glas tare, ca il vor hrani pe lup. Apoi, Francis l-a intrebat pe lup daca ar fi putut trai in pace in acele conditii. Lupul si-a aplecat capul si si-a rasucit corpul intr-un fel care i-a convins pe toti cei prezenti ca a acceptat pactul. Apoi, lupul si-a asezat din nou laba in mana lui Francis, ca o parafare a acelei intelegeri.

De atunci incolo, oamenii au respectat intelegerea facuta. Lupul a trait timp de doi ani printre locuitorii orasului, mergand din casa in casa pentru hrana. El nu a mai ranit pe nimeni, si nimeni nu l-a mai ranit pe el. Nici chiar cainii nu il mai latrau. Atunci cand cainele a murit de batranete, oamenii din Gubbio s-au intristat. Blandetea lupului reprezentase pentru ei o amintire vie a minunilor, rabdarii, virtutilor si sfinteniei lui Francisc. Ea a fost simbolul viu al puterii si intelepciunii prezentei divine.

Aluna: Multumesc, Parinte Jack, pentru ca le-ai impartasit cititorilor nostri aceasta mareata inspiratie, pe care viata Sfantului Francis continua sa o daruiasca lumii.

http://groups.yahoo.com/group/editura_foryou/messages

… ca nu poti face o greseala, poti doar
lua o decizie care va fi pasul tau urmator cel mai bun .

Nu exista nici un motiv sa eziti atunci cand stii
ca nu ai nimic de pierdut. A pierde nu este
un act al lui Dumnezeu, este o gândire în mintea oamenilor.

Elibereaza-te de gândire si vei scapa de îndoiala.
Mergi cu intelepciune spre victorie.

…ca esti un copil pur al lui Dumnezeu, minunat in inocenta ta – si ca acest lucru este adevarat indiferent de ceea ce ai fi facut…

Nu exista nici o ofensa ce ai putea-o comite vreodata care sa poata diminua din splendoare ta, sau din minunatia a cine esti. Doamne, drama lui Eliot Spitzer a adus o multime de lucruri pentru noi toti, nu-i asa? Dar cine dintre noi nu a cazut de pe cale, nu a tradat pe altul, nu a actionat neintelept, nu a cazut prada tentatiei, nu s-a dedat la o pofta sau dependenta?

Noi toti suntem umani. In ochii lui Dumnezeu suntem perfecti.Într-adevar. Asa cum suntem. Ca unul de 3 ani, privind nelinistit la unul  mai mare, întrebându-se cu buzele tremuratoare, daca va lua un pui de bataie pentru incalcarea regulilor de …

La varsta de 3 ani, este frumos în nevinovatie. El este curat ca zapada,
si este ceva simplu care nu a fost înteles în totalitate,
sau pe deplin integrat în comportament înca. Este in regula. Nu inseamna ca suntem “rai”. Si în adevar, noi nu suntem. Nici unul dintre noi.

Suntem pur si simplu, uneori, in greseala. Si Dumnezeu ne iubeste oricum.
Imens. Complet. Vesnic.

Asa cum suntem.

Cercul mesagerilor

Click aici pentru prima parte

Click aici pentru partea doua

Click aici pentru partea treia

Click aici pentru partea patra

Click aici pentru partea cincea

Click aici pentru partea sasea

Anii de pregatire

Menu m-a însotit la Templu.

De câte ori nu urma sa parcurg în anii ce aveau sa vina aceasta colonada ce ducea de la palat la Templu – o, de câte ori – pâna când picioarele au ajuns sa ma conduca singure, chiar si cu ochii închisi!

Am intrat pentru prima data în Templu în calitate de neofit. Întrucât îmi placea sa ma grabesc, am mers în mod deliberat cu pasi lenti, solemni. Eram fericita ca în sfârsit încep initierea si doream sa savurez fiecare moment. Eram focalizata în sine, înca tulburata de relatarea pe care mi-o facuse cu o zi înainte parintele meu; ma îndreptam în mod constient catre îndatoririle unei viitoare Initiate…

La intrare ma astepta acelasi neofit. Menu si-a luat ramas bun de la mine, m-a îmbratisat si m-a strâns lânga inima ei, ca si cum urma sa nu ne mai vedem niciodata. Când în sfârsit s-a calmat, s-a înclinat în fata mea, asa cum credea ea ca trebuie sa procedeze. Am îmbratisat-o la rândul meu si am simtit ca cea care ma saruta prin intermediul buzelor sale este mama.

Neofitul m-a însotit pâna la micul salon de primire al lui Ptahhotep. De câte ori nu urma sa ma prezint astfel în fata Lui, de câte ori nu urma sa-i simt ochii fixându-se asupra mea, patrunzându-ma cu calm, siguranta si forta!

El a început sa vorbeasca:

-          Draga mea copila, asa cum ti-am explicat deja, initierea înseamna sa devii constient de nivelul divin suprem. Acest lucru presupune un lung antrenament al corpului si al sufletului. Este necesar sa-ti pregatesti sistemul nervos pentru a putea suporta fara pericol, fara a muri, aceste vibratii foarte înalte.

Sa devii constient pe un anumit nivel înseamna sa-ti focalizezi prin intermediul nervilor vibratia corespondenta acestui nivel, astfel încât vibratia sa coboare la nivelul întregului corp. Înca de la nastere, deci de când începe sa fie locuit de Sine, corpul îsi dezvolta o forta de rezistenta aflata în armonie cu nivelul mediu de constiinta al spiritului care îi da viata. Nivelul de constiinta al unei fiinte variaza în functie de sufletul în cauza, dar ramâne în limitele unei octave vibratorii. Aceste fluctuatii nu trebuie sa depaseasca totusi elasticitatea nervilor, caz în care s-ar putea produce boli mai mult sau mai putin grave, ori chiar moartea. Vibratia energiei vitale creatoare este mortala pentru cel care nu a atins nivelul de constiinta necesar pentru a o sustine. Ea i-ar putea arde centrii nervosi si nervii. De aceea, energia vitala – care îsi are sediul în maduva spinarii – este transformata la nivelul diferitilor centri nervosi într-o vibratie redusa, astfel încât prin corp nu trece decât acest curent.

Astfel, vibratia vitala care anima animalele este inferioara celei care corespunde oamenilor primitivi, la fel cum oamenii primitiv, animalici si egoisti, sunt animati de o vibratie vitala inferioara celei care corespunde unei fiinte mai avansate din punct de vedere spiritual. Daca am transfera energia vitala a unui om superior într-un animal, sau într-un om inferior, acesta ar muri pe loc.

Marea initiere este arta de a trai constient si de a conduce în acelasi timp prin nervi si prin corp vibratia creatoare a FIIN?EI eterne pe fiecare nivel de dezvoltare, pastrându-i frecventa originala, fara nici o transformare. Acest lucru presupune o anumita forta de rezistenta care sa o poata suporta si care nu poate fi dobândita decât printr-un antrenament îndelungat al corpului si al sufletului. Altfel spus, nervii trebuie pregatiti lent si cu prudenta, trebuie învatati sa se trezeasca si sa fie controlati. Aceste exercitii ale corpului si ale sufletului îti vor fi predate de directorul scolii de neofiti, Mentuptah. Neofitul care te-a însotit, Ima, te va ajuta cu exercitiile de concentrare. Dupa ce vei trece toate probele cu Mentuptah si cu Ima, voi continua personal sa te învat si îti voi conferi initierea. Ima te va conduce acum la scoala si îti va arata tot ceea ce este necesar sa stii. Daca doresti sa ma vezi în timpul acestei perioade, poti cere sa ma vezi oricând, seara. Fie ca Dumnezeu sa îti ghideze pasii!

Dupa care Ptahhotep m-a binecuvântat, iar eu m-am înclinat în fata lui. L-am urmat apoi pe Ima pâna la scoala neofitilor.

Ima m-a condus pâna la una din micile celule construite în zidurile Templului. Mi-a dat o tunica alba si o pereche de sandale, si mi-a spus ca aceasta celula era a mea.

Mi-am schimbat vesmintele princiare cu cele ale Templului, transformându-ma astfel într-un neofit, la fel ca si Ima. Acesta m-a condus de-a lungul unui peristil pâna în gradina Templului. Gradina era de o frumusete magnifica: o peluza verde în forma de patrat marginita de palmieri, fiind de fapt un excelent loc pentru exercitii. Ne-am continuat drumul, si am zarit ceva mai încolo neofitii care lucrau în apropierea gradinii de zarzavaturi si a livezii de pomi fructiferi. Purtau aceeasi tinuta ca si mine, dar erau mai în vârsta.

Ima m-a prezentat lui Mentuptah, directorul scolii. Acesta era un barbat cu o privire blânda si plina de iubire. El mi-a explicat ce sarcini aveam pentru ziua respectiva. Neofitii erau reuniti în mici grupuri, conduse de unul dintre ei, mai avansat, candidat la statutul de preot. Ima era conducatorului grupului din care urma sa fac parte si eu. Era un tânar înalt, puternic si zvelt. Vibratia sa pura m-a izbit înca de când l-am cunoscut, atunci când am venit pentru prima data la Ptahhotep. A trecut de majoritatea probelor pregatitoare, si pentru el se apropia momentul initierii. Ima era candidat la preotie. Aspectul sau exterior nu mai era acela al unui barbat, ci mai degraba al unui androgin aflat deasupra sexului. Era o fiinta fara sex, un fel de arhanghel. Fata sa frumoasa arata cea mai înalta inteligenta si o facultate superioara de concentrare, având deasupra sprâncenelor cele doua semne ale întelepciunii. Gura sa era ferm desenata, energica, dar trasaturile fine si blânde dezvaluiau iubirea pe care o purta tuturor fiintelor vii. L-am iubit înca din prima clipa, am avut o încredere nelimitata în el, la fel ca într-un frate mult iubit. Eram fericita ca el era cel care ma pregatea pentru examenele mele.

Ima m-a prezentat celorlalti neofiti. Toti optasera pentru preotie, dar nu urmau sa devina preoti sau preotese decât aceia care treceau de toate probele si care primeau initierea. Multi dintre ei nu vor avea niciodata maturitatea necesara, dar vor putea ramâne – daca vor dori acest lucru – în serviciul Templului, ocupându-se de muncile agricole si de animale. Neofitii care reuseau la examenele pregatitoare primeau sarcini si îndatoriri corespunzatoare avansarii lor.

Grupul lui Ima era alcatuit din neofiti foarte avansati din punct de vedere spiritual; majoritatea aveau ca parinte de sex masculin un fiu al lui Dumnezeu, la fel ca si mine. Acestia puteau fi recunoscuti cu usurinta dupa forma alungita a capului. Am fost asezata printre ei, si m-am simtit foarte bine în aceasta companie pura.

Ne întâlneam în fiecare dimineata, la rasaritul soarelui, în gradina. Ne începeam exercitiile fizice, care sunt strâns legate de cele de concentrare. Practicam diferite posturi coordonate cu exercitii de respiratie, învatând astfel sa ne dirijam constiinta în diferite parti ale corpului. Acest antrenament de lunga durata urma sa ne permita sa devenim perfect constienti de întregul nostru corp, de miscarile sale, sa îi controlam partile cele mai intime, precum si organele interne. În acest fel, corpul nostru trebuia sa devina un instrument ireprosabil.

Dupa terminarea exercitiilor fizice ne duceam împreuna în marea sala, unde primeam învataturi legate de suflet. Instructorul nostru era Mentuptah, care ne dicta imagini onirice pe care trebuia sa le traim la fel de intens cum traiam realitatea fizica. Aceste imagini scoteau la iveala din subconstientul nostru tot felul de emotii, pe care trebuia sa învatam sa le stapânim. Prin aceste exercitii, Mentuptah ne-a ajutat sa patrundem în toate sferele lumilor inferioare si superioare, în cele sapte infernuri si în cele sapte paradisuri, si ne-a învatat cum ne puteam pastra prezenta de spirit în toate împrejurarile, astfel încât sa putem decide pe loc ce avem de facut chiar si în situatiile cele mai dificile.

De îndata ce am ajuns sa controlam perfect aceste exercitii, am trecut la o alta serie, prin care trebuia sa traim cele mai diverse stari sufletesti, dar de aceasta data la simpla vointa, fara ajutorul imaginilor onirice, la fel de intens ca si cum am fi avut un motiv pentru a trai aceste stari. Începeam aceste exercitii printr-o stare inferioara negativa, pe care o sublimam, pas cu pas, pâna la o stare superioara pozitiva. Spre exemplu, porneam de la depresia cea mai profunda, ridicând apoi lent si progresiv vibratia pâna la starea de indiferenta, apoi mai sus, pâna când ajungeam la cea mai mare bucurie, si în final la fericirea suprema.

Dupa un antrenament îndelungat, trebuia sa învatam sa ne transformam din ce în ce mai rapid aceste emotii, traindu-le în interiorul nostru cu virtuozitatea unui muzician care îsi controleaza perfect instrumentul, din care poate scoate la vointa orice fel de sunet, de la cel mai grav pâna la cel mai acut. Pasul urmator consta în experimentarea fara tranzitie a unor stari sufletesti opuse. Spre exemplu, trebuia sa trecem de la tristetea cea mai profunda la bucuria cea mai profunda, sau de la teama la curajul eroic, si totul cu viteza fulgerului.

Aceste exercitii nu trebuiau facute decât sub controlul instructorului, caci erau foarte solicitante pentru nervi. Ne-a luat mult timp sa ajungem sa traim viziunile onirice la fel de intens ca si realitatea înconjuratoare. Ne-a luat înca si mai mult timp ca sa ne putem juca cu usurinta pe întreaga gama a emotiilor noastre. Abia când ne-am putut pastra o stare de calm perfect dupa încheierea exercitiilor si când am reusit sa prelungim aceasta stare de-a lungul întregii zile, am primit autorizatia sa trecem la nivelul urmator, care consta în experimentarea starilor sufletesti opuse fara nici o tranzitie. Scopul acestor exercitii extrem de dificile era acela de a iesi de sub controlul evenimentelor exterioare si al starilor noastre psihice, astfel încât sa fim în masura sa decidem singuri ce stare sufleteasca preferam sa avem, putând sa ne pastram astfel echilibrul psihic în orice circumstante.

Omul crede ca are nevoie de un motiv exterior pentru a fi bucuros sau fericit. Exercitiile care se foloseau de imagini de vis aveau drept scop sa ne dea iluzia unui asemenea motiv pentru a trai o stare sufleteasca sau alta. Imaginile onirice ne-au permis sa controlam asadar motivele propriu-zise. Întrucât nu existau cauze reale pe aceste stari sufletesti, noi trebuia sa ni le imaginam singuri.

A urmat apoi al doilea pas, prin care trebuia sa traim o stare sufleteasca fara nici un motiv exterior, fara ajutorul viziunilor onirice care au menirea de a crea cu precizie o stare sufleteasca sau alta.

Dupa un lung antrenament si dupa ce am ajuns sa controlam perfect aceste exercitii, ne-am putut da seama ca noi doar ne imaginam ca avem un motiv ca sa fim „veseli sau tristi”, „deprimati sau exuberanti”. Aceste exercitii ne-au convins ca evenimentele exterioare nu au nici o influenta reala asupra noastra. Am descoperit ca fiecare stare de constiinta provine dinlauntrul fiintei noastre, si numai din interior. În fata aceluiasi eveniment un om poate râde, altul poate plânge, si un al treilea poate ramâne perfect indiferent, caci fiecare îsi proiecteaza în exterior propria sa atitudine interioara, evenimentul exterior fiind doar un pretext pentru manifestarea acestei atitudini interioare.

Scopul suprem al acestor exercitii era acela ca aspirantul sa ajunga la o stare sufleteasca de un calm imperturbabil, absolut de nezdruncinat, în toate situatiile, si de a nu mai iesi niciodata din aceasta stare. Exercitiile ne-au învatat de asemenea ca tot ce se întâmpla pe pamânt este trecator, semanând cu o imagine onirica proiectata în timp si spatiu. Ea nu trebuie luata în serios decât în masura în care ne ajuta sa progresam.

Dar drumul pe care se ajunge aici este lung si dificil! Adeptul trebuie sa se observe în permanenta, în maniera cea mai stricta cu putinta, fara sa uite de sine nici o singura clipa. El trebuie sa ramâna constient, treaz, sa îsi analizeze fiecare sentiment, fiecare gând, pentru a sti din care strat al Sinelui sau provine acesta. Iar aceasta maiestrie nu se poate dobândi de pe o zi pe alta!

În afara acestei pregatiri psihice, ne antrenam si în domeniul concentrarii spirituale. Cel care m-a învatat aceasta arta a fost Ima. Dupa exercitiile în comun, Ima m-a dus într-un colt linistit al gradinii si mi-a explicat ce înseamna concentrarea: nu trebuia sa le permit gândurilor mele sa alerge asa cum doreau în mintea mea, ci dimpotriva, trebuia sa învat sa ma gândesc la un singur subiect care îmi era indicat. Trebuia sa-mi focalizez gândirea într-un singur punct, dându-le o directie centripeta, în locul celei centrifuge cu care erau obisnuite. Ima mi-a indicat o fraza asupra careia trebuia sa ma concentrez, dupa care m-a lasat singura, spunându-mi sa îl informez de îndata ce voi reusi exercitiul.

Fraza era: „Eu manifest întotdeauna divinul”.

M-am asezat si am început sa ma concentrez asupra acestei fraze. Am repetat mental. „Eu manifest întotdeauna divinul” o data, de doua ori, de zece ori… de o suta de ori… fara sa ma gândesc la nimic altceva decât ca „eu manifest întotdeauna divinul… eu manifest întotdeauna divinul”.

O ora mai târziu m-am dus la Ima si i-am spus:

-          Nu pot sa ma concentrez asupra acestei fraze. Este imposibil!

-          Imposibil? m-a întrebat el. De ce ar fi imposibil?

-          Din câte mi-ai spus, a te concentra înseamna a-ti dirija toate fortele, toate gândurile catre un singur punct, grupând si pastrând ferm laolalta toate fortele intelectului, ale constiintei. Dar daca ma concentrez asupra unei fraze, nu-mi pot focaliza fortele inteligentei asupra unui punct. O fraza este alcatuita din mai multe cuvinte. Aceste cuvinte se succed în timp si în spatiu. Nu pot sa ma gândesc la toate aceste cuvinte în acelasi timp, ci numai unul dupa celalalt, în timp si spatiu! Iar dupa ce m-am gândit la fraza respectiva, trebuie sa revin la începutul ei si sa ma gândesc din nou la ea de la început si pâna la sfârsit. Concentrarea devine astfel imposibila. Ori ma gândesc în „zigzag” de la început si pâna la sfârsit:

Eu manifest întotdeauna divinul.

Eu manifest întotdeauna divinul.

Eu manifest întotdeauna divinul.

ori, daca îmi reprezint aceasta fraza sub forma unui cerc, ma pot gândi la ea circular:

Dar aceasta nu mai este concentrare.

Ima m-a ascultat cu atentie, si plin de bucurie, mi-a spus:

-          Ai înteles foarte bine exercitiul! Ai descoperit ca nu este posibil sa te concentrezi asupra cuvintelor. Faptul ca ti-ai imaginat aceasta fraza într-o maniera circulara reprezinta o tentativa corecta de abordare a concentrarii. Dar oricât de mult ai apropia cuvintele unele de altele, ele formeaza un cerc si nu le poti reduce la un singur punct central. Ai înteles faptul ca cuvintele exercita o forta de rezistenta împotriva puterii tale de concentrare, si este chiar forta de care ne folosim noi atunci când construim un pod. Noi construim un arc din pietre – la fel cum ai construit tu cercul din cuvinte – iar podul nu se poate rupe deoarece pietrele exercita o presiune unele împotriva celorlalte, iar materia nu cedeaza în fata acestei presiuni. Altfel spus, pietrele mentin podul tocmai prin forta lor de rezistenta. În cazul în care concentrarea încearca sa ajunga în centru, ea este împiedicata si devine imposibila din cauza rezistentei pe care o opun cuvintele. Acelasi lucru se va întâmpla si daca te vei concentra asupra unui singur cuvânt, caci si acesta este alcatuit din mai multe litere pe care nu le vei putea reuni niciodata într-un singur punct.

-          Atunci ce este de facut?

-          În exercitiul urmator, încearca sa te concentrezi asupra unei singure litere: „O”. Dupa care Ima m-a lasat din nou singura.

Am încercat. M-am asezat pe iarba si m-am concentrat asupra literei „O”… Am rostit mental O, O, O, O, si nu m-am gândit la nimic altceva decât la O, O, O, O, OOOO… si dintr-o data, ce surpriza… Am alergat la Ima si i-am spus râzând:

-          Am terminat!

-          Si unde ai ajuns? m-a întrebat el.

-          O-ul s-a transformat dintr-o data într-un canal lung în forma de O, în care m-am scufundat din ce în ce mai profund. Nici aceasta nu este o concentrare adevarata!

-          Foarte bine, mi-a spus Ima. Ai patruns astfel în cea de-a patra dimensiune. Acum reia fraza: „Eu manifest întotdeauna divinul” si încearca din nou sa te concentrezi asupra ei. Cum vei rezolva acum problema?

-          Ce trebuie sa fac?

-          Ce vei face? a insistat Ima.

Am reflectat o clipa, apoi am spus:

-          Cuvintele sunt învelisul exterior, manifestarea materiala a sensului. Daca doresc sa ajung în centru, trebuie sa renunt la cuvintele care ma împiedica si sa ma concentrez exclusiv asupra sensului frazei, fara cuvinte, fara forma. E corect?

-          O sa vedem noi imediat unde te vor conduce toate acestea, mi-a zâmbit Ima. Încearca înca o data si apoi întoarce-te la mine!

M-am concentrat asupra sensului frazei: „Eu manifest întotdeauna divinul”, dar numai asupra sensului…

M-am întors apoi la Ima, care tocmai termina o conversatie cu unul din neofiti. Când m-a vazut, mi-a adresat o privire malitioasa, ca si cum ar fi stiut deja ce se petrecuse cu mine:

-          Ei bine? m-a întrebat el.

-          Ima! E ciudat! Când am vrut sa ma concentrez asupra sensului frazei, nu m-am mai putut gândi deloc la ea. Tot acest proces interior a trecut din capul meu în inima mea. Nu m-am mai putut gândi la sens, dar l-am simtit, l-am trait direct. În momentul în care ma concentrez asupra sensului acestei fraze fara cuvinte, devin eu însami sensul! De aceea, trebuie sa schimbam fraza „Eu manifest întotdeauna divinul” cu o alta, mult mai corecta: „Eu sunt divinul care se manifesta fara încetare”.

Ima zâmbea în timp ce vorbeam:

-          Foarte bine, te-ai concentrat perfect. Ai descoperit astfel ca aceasta concentrare nu poate fi o stare durabila, ci o tranzitie între lumea proiectata si starea de FIIN??. Atunci când te concentrezi asupra gândurilor tale, nu te poti opri din aceasta activitate de gândire, caci concentrarea te conduce din nou la tine, si tu devii una cu obiectul asupra caruia te concentrezi. A te gândi la ceva înseamna sa-ti proiectezi un gând catre exterior prin intermediul intelectului, la fel ca într-o oglinda, deci înseamna sa iesi din sine. Prin concentrare noi readucem proiectia în sine, iar gânditorul devine una cu gândul (sau cu obiectul asupra caruia se gândeste el). Cei doi factori sunt perfect reuniti. Obiectul creat se întoarce la creator!

Continua sa exersezi. Acest proces îti va aparea astfel din ce în ce mai clar. Întrucât îti place atât de mult sa te asezi sub acest palmier, concentreaza-te asupra lui… Dupa care Ima a disparut.

M-am asezat si am privit palmierul. Nu aveam în minte nici un alt gând decât acest copac. Au trecut orele, dar a venit seara. Trebuia sa ma întorc acasa, Menu ma astepta afara. Ne-am îndreptat împreuna catre palat.

A doua zi, dupa exercitiile de grup, m-am asezat din nou sub palmier si m-am concentrat asupra lui.

Când am început exercitiul, mintea mea a fost asaltata de o multime de gânduri straine de obiectul concentrarii mele: ce mi-a povestit Menu aseara, o pasare care ciripea, un tântar care bâzâia la urechile mele, impertinenta trezorierului Roo-Kha, care continua sa ma scoata din sarite. Dar am continuat sa ma focalizez si am alungat din mintea mea toate celelalte gânduri care nu erau legate de palmier, concentrându-ma exclusiv asupra acestuia.

Lucrurile au început sa mearga mai bine. Gândurile nu ma mai puteau atinge si nu ma mai deranjau în nici un fel. Înainte eram înca în lumea gândurilor, care ma duceau de colo-colo. Dar nu m-am lasat dusa de ele. Am ramas ferm în locul în care ma aflam, lânga palmier, si m-am scufundat din ce în ce mai profund în interiorul fiintei mele, într-un loc în care gândurile nu ma mai puteau urma. Din când în când, câte un gând mai aparea în intelectul meu, ca un calator obosit. Îl priveam trecând, fara sa ma mai deranjeze. Singurul lucru care ma mai preocupa era palmierul… Nu ma gândeam decât la palmier… Acesta îmi umplea întreaga fiinta…

Au trecut zile, saptamâni poate… Nu aveam nici cea mai mica idee. Nu mai remarcam nimic din lumea exterioara, caci eram concentrata în întregime asupra palmierului. Am trait atunci sentimentul straniu ca nu mai percepeam copacul din exterior, ci din interior… Bineînteles, vedeam  cu ochii fizici si forma sa exterioara, dar începeam sa-l vad, sa-l traiesc, sa FIU una cu esenta intima a copacului, cu principiul creator care îl anima.

Am devenit apoi constienta de faptul ca palmierul nu mai exista în exteriorul meu, ca nu a existat niciodata în exteriorul fiintei mele, ca totul nu a fost decât o viziune eronata a mea, ca palmierul face parte din mine si eu din el, ca eu sunt palmierul!

Nu stiu cât timp am ramas astfel absorbita în mine însami. Nu mai stiam ce înseamna timpul. În aceasta stare, conceptul de „acolo” dispare. O forta m-a ajutat sa revin la constiinta mea personala si l-am observat pe Ima în fata mea. Ochii mei i-au privit fata blânda. S-a asezat lânga mine si a asteptat cu rabdare sa-mi revin în simturi. M-a privit apoi cu un aer întrebator.

Am încercat sa-i vorbesc, dar în zadar. Cuvintele mi se pareau complet superflue.

Când în sfârsit, totul a început sa functioneze din nou normal în mine, când vointa a început din nou sa ma asculte, iar nervii laringelui s-au reîntâlnit cu coardele mele vocale în miscare, am putut sa vorbesc:

-          O, Ima! am spus blând si serios, uimita eu însami de tonul propriei mele voci, am devenit palmierul, mai mult, am descoperit ca am fost dintotdeauna palmierul, dar nu am fost constienta de acest lucru!

Ima m-a aprobat din capul sau angelic si, radiind de fericire, mi-a spus:

-          Faci progrese uluitor de mari. Sunt foarte fericit! Nimeni nu a mai facut asemenea progrese într-un timp atât de scurt. Daca vei trece si celelalte probe într-un timp la fel de scurt, vei fi foarte curând gata sa fii initiata!

Fericiti, ne-am privit fara nici un cuvânt. Privindu-l pe Ima, am simtit înca si mai puternic puritatea inimii sale si puterea pe care o emana fiinta sa. Oriunde s-ar fi aflat, aerul era purificat de prezenta sa.

Apoi mi-a întins mâna. Ne-am ridicat. Eu trebuia sa ma întorc acasa.

Eram deja în pat, când Menu s-a asezat la sol lânga mine si m-a întrebat:

-          Ce faci acum la Templu?

-          Facem exercitii.

-          Ce fel de exercitii?

Foarte serioasa, i-am raspuns:

-          Ultimul exercitiu a constat în a ma gândi la un palmier pâna când mi-am dat seama ca eu însami sunt palmierul!

Îngrozita, Menu m-a întrebat insistent:

-          Ce ai descoperit? Cine esti tu?

-          Palmierul.

-          Tu? Un palmier? s-a suparat Menu.

-          Da, Menu, eu sunt un palmier. Lasa-ma acum, vreau sa dorm.

Menu a început sa râda, tavalindu-se pe jos de atâta râs. Lacrimile îi curgeau pe obraji:

-          Hi hi hi, tu, un palmier? Dar unde ti-e trunchiul? Unde îti sunt frunzele? Hi hi hi, sa înteleg ca nu mai esti o tânara fata? Hi hi hi!

Enervata, m-am ridicat din pat si i-am spus cu multa demnitate:

-          Afla ca nu sunt o tânara fata, ci reprezentanta reginei, sotia faraonului, întelegi? Daca îti bati joc de exercitiile mele, nu o sa-ti mai povestesc nimic!

Fara nici o tranzitie, Menu a început sa plânga, mi-a sarutat mâinile si, printre lacrimi, mi-a spus:

-          Nu ti-am spus eu ca initierea este ceva periculos? Or sa te vrajeasca din ce în ce mai tare, si pâna la urma o sa te transforme de tot într-un palmier. Vorbesti deja atât de ciudat. Fii atenta, te implor, fii atenta! Ar fi mai bine ca faraonul sa stie ce se întâmpla!

Apoi, foarte îngrijorata, a iesit stergându-si lacrimile.

Am ramas singura, cu o senzatie dezagreabila. Stiam foarte bine ca nu trebuia sa-i spun nimic lui Menu despre experientele cele mai sacre, cele mai profunde.

A doua zi m-a chemat Ptahhotep. Trebuia sa ma întâlnesc cu el seara.

L-am gasit în micutul salon de primire. Privirea sa era la fel de infinita ca si bolta cereasca.

-          Vino, copila mea, mi-a spus el cu blândete.

Încrezatoare, m-am apropiat de el. Mi-a luat mâinile în ale sale si mi-a spus, surâzând:

-          Stii care va fi urmatorul tau exercitiu?

-          Da, Tata, stiu.

-          Care?

-          Sa tac, i-am raspuns, zâmbind la rândul meu, dar perfect constienta de greseala pe care o facusem cu Menu.

Îl priveam în fata, caci stiam ca nu ma judeca. A dat din cap. ne-am înteles imediat. Nu a fost nevoie sa-mi cer iertare. Ma cunostea mai bine decât mine, si stia ca nu-i vorbisem lui Menu de lucrurile sacre din rautate sau pentru a-i face vreun rau. Menu nu avea maturitatea necesara, ea era mult prea departe pentru a putea întelege experientele spirituale. Mi-am scufundat privirea în ochii lui Ptahhotep. Ma vedea cu toate imperfectiunile mele, dar a vazut desigur si decizia mea ferma de a învata sa-mi tin gura pe viitor.

M-a mângâiat pe par. M-am înclinat în fata lui si am iesit.

Ah! De câte ori ma voi mai prezenta în fata lui pentru a recunoaste ca limba mea a fost mai rapida decât ratiunea, ca odata în plus nu am stiut sa îmi stapânesc forta care îi împinge pe oameni sa se exprime, sa comunice, sa vorbeasca!

Totusi, în timp am învatat sa ramân „vigilenta” în fata acestei forte. Nevoia de comunicare, care seamana cu leii mei favoriti, trebuie mentinuta sub un control sever si constant. Acest autocontrol a devenit o a doua natura pentru mine: înainte de a spune ceva, am învatat sa-mi ascult vocea interioara pentru a afla daca îmi este permis sau nu sa vorbesc. Putin câte putin, am învatat sa nu mai deschid gura decât daca aveam ceva cu adevarat important de spus. Am recunoscut astfel în mine doua fiinte: un „eu” personal, caruia îi placea sa bârfeasca tot timpul, fara nici un control, doar din nevoia de a comunica si de a atrage atentia asupra persoanei mele, iar în spatele constiintei personale, „Sinele” superior care controleaza acest „eu”, poruncindu-i când trebuie sa spuna sau sa faca ceva si când trebuie sa taca si sa ramâna pasiv. Ce-i drept, „eul” inferior trebuie sa asculte de vocea Sinelui superior si sa-i respecte poruncile. Nu este suficient sa-i asculti vocea, oricine poate face acest lucru!

În timpul acestei perioade, am continuat împreuna cu Ima exercitiile de concentrare.

Odata, stateam în coltul meu favorit din gradina Templului. Ima mi-a explicat:

-          Acum stii din experienta ce înseamna concentrarea. Dar daca te vei observa cu atentie, îti vei da seama ca în timpul acestei perioade treci prin trei faze diferite: una intelectuala, una senzoriala si una spirituala.

Întregul proces de concentrare începe cu faza intelectuala, când îti dirijezi gândurile asupra obiectului concentrarii si reflectezi asupra lui, asupra semnificatiei sale. Operezi atunci cu inteligenta ta, caci doresti sa-ti ordonezi cu claritate gândurile si încerci sa descoperi o definitie satisfacatoare pentru a califica cu precizie obiectul concentrarii tale. Dupa ce ai gasit aceasta definitie, munca inteligentei se încheie, caci acum stii ce este obiectul în cauza. Nu mai trebuie sa te gândesti la el, caci de îndata ce stii ce este ceva, nu te mai gândesti la el. Gândirea este puntea care face legatura între ignoranta si cunoastere. Atunci când ajungem sa stim totul, la fel ca Dumnezeu, nu mai este necesar sa ne folosim de facultatea gândirii. Dumnezeu este omniscient, El este cunoasterea însasi, care este la fel de perfecta ca si cercul. La ce te-ai mai putea gândi daca stii totul? Numai cel care mai trebuie înca sa-si completeze cunostintele este nevoit sa-si utilizeze facultatea gândirii. Largirea cunoasterii se realizeaza tocmai prin procesul de gândire.

De îndata ce cunoasterea obiectului concentrarii devine completa, poti trece de la „gândire” la „simtire”, cea de-a doua faza a procesului. Constiinta ta proiecteaza, din interior catre exterior si prin intermediul sistemului nervos, toate calitatile subiectului concentrarii asupra organelor simturilor. Experimentezi asadar aceste caracteristici, le traiesti la nivelul sentimentelor tale. Fiecare picatura din sângele tau simte si întelege ce înseamna obiectul concentrarii tale!

Dupa ce ai realizat în tine obiectul concentrarii atât la nivel intelectual cât si la nivel senzorial, treci în mod natural la cea de-a treia faza, la concentrarea spirituala. Constiinta ta se identifica acum cu obiectul concentrarii tale: devii astfel obiectul în cauza! Noi numim aceasta starea de FIIN??. În aceasta stare nu mai trebuie sa te gândesti la obiect, nici sa-l simti, caci ai devenit obiectul respectiv; toate gândurile, toate sentimentele, toate cuvintele si toate actiunile tale sunt acum manifestari ale obiectului respectiv.

Tu ai facut aceasta experienta cu palmierul, dar întrucât nu aveai înca practica necesara, nu ai putut observa în tine cele trei faze si nu le-ai putut manifesta constient. Sa luam un alt exemplu. Sa spunem ca reflectezi la ce este apa. Te gândesti ca apa este un lichid alcatuit din doua gaze. Îi poti masura temperatura, stii ca ea îngheata la 0 grade si fierbe la 100 de grade. Îi poti observa culorile, etc., pâna când inteligenta ta afla totul despre apa. Aceasta este concentrarea intelectuala.

Apoi intri în apa. Acum simti ce este apa. Prin intermediul senzatiei directe, îti dai seama ca apa este lichida, ca ea îti scalda întregul corp. Îi simti temperatura, deci nu mai trebuie sa i-o masori, pentru ca îti dai seama daca este calda sau rece. Te poti juca în apa, poti face valuri sau bule. Faci astfel experienta directa a tuturor caracteristicilor apei, la nivel de senzatii. Aceasta este concentrarea senzoriala.

Dintr-o data, încetezi sa te mai simti separata de apa. Te simti permanent scufundata în ea, nu mai esti un corp uman, ai devenit apa. Nu mai trebuie acum sa te gândesti la caracteristicile apei, nici sa simti ce este apa, deoarece ai devenit unaa deveni identic cu obiectul concentrarii! Celelalte faze ale concentrarii îti prezinta starea de separare. Numai starea de FIIN?? reprezinta unitatea perfecta ce rezulta din întelegerea totala si din cunoasterea absoluta ce vine din interior. Evident, corpul tau nu se transforma în apa, dar faci experienta completa a acestui element în constiinta ta.

Observa oamenii din jurul tau. Unii vorbesc în permanenta de iubire si de bunatate, zâmbetul lor este blând, dar arogant. Ei nu uita niciodata sa reaminteasca cât sunt de „iubitori si de buni”. Dar totul se petrece doar la exterior! Ei poarta masca iubirii. Când trebuie sa treaca la actiuni, egoismul lor iese inevitabil la iveala, pentru ca ei sunt egoismul însusi.

Altii nu vorbesc niciodata de bunatate, nici macar nu se gândesc la ce înseamna sa fii bun. Totusi, tot ce spun ei, tot ce gândesc si tot ce fac decurge din bunatate, pentru ca ei sunt bunatatea însasi! Ei nu trebuie sa se gândeasca sau sa simta ce este bunatatea, tocmai pentru ca sunt deja una cu aceasta stare; nu vorbesc despre ea, dar tot ce spun, ce gândesc sau ce fac sunt manifestari ale bunatatii. Aceasta este manifestarea propriului lor Sine!

Iata asadar exercitiul cel mai dificil între toate: concentreaza-te asupra propriului tau Sine! Mai întâi, reflecteaza la cea care esti, apoi simte cine esti, si în sfârsit, fii cea care esti!

Pentru a putea deveni constienta aici, pe pamânt, tu ai cazut la nivelul intelectului tau si al sentimentelor tale. Tu nu faci asadar altceva decât sa te gândesti ca esti si sa simti ca esti, dar nu esti niciodata cea care esti! Observa oamenii din jurul tau si vei vedea ca ei nu sunt ceea ce sunt în realitate, ci se identifica tot timpul cu gândurile lor, cu sentimentele si cu rolurile pe care le joaca în acest plan. Ei au iesit din sine si nu mai sunt altceva decât niste masti. În ochii copiilor foarte mici vei mai putea recunoaste înca scânteia, lumina Sinelui. Dar odata cu trezirea ratiunii sale, copilul începe sa se identifice cu persoana sa exterioara, îndepartându-se din ce în ce mai mult de fiinta sa reala, divina. Persoana nu este decât o masca prin care priveste adevaratul Sine, cel invizibil si infinit. Persoana nu ar trebui sa fie altceva decât un instrument pentru manifestarea Sinelui. Oamenii s-au atasat însa atât de mult de masca lor încât nu mai pot renunta la ea. Sinele este suveranul, regele, în timp ce persoana nu este altceva decât un servitor. Dar fiii oamenilor se îndeparteaza din ce în ce mai mult de Sinele lor, si coborând treptele tronului, se identifica cu masca, cu persoana lor; ei inverseaza rolurile si fac din servitor un rege. Ei îsi condamna astfel Sinele la exil, refulându-l în subconstient. Cel responsabil de aceasta sciziune este intelectul, dar tot el este cel care, prin exercitii adecvate de concentrare si prin eforturile de a deveni constient, ne ajuta sa iesim din aceasta stare de sciziune pentru a ne regasi Sinele veritabil.

Pâna acum, concentrarea ta s-a folosit de diferite obiecte exterioare. De acum înainte, singura ta sarcina va fi sa te concentrezi asupra Sinelui tau, realizând cele trei faze ale concentrarii pentru a ajunge la starea de FIIN??. Trebuie sa atingi astfel starea care nu poate fi descrisa decât la persoana întâi: „Eu sunt cel ce sunt”. Atentie însa: nu este suficient sa te gândesti la cea care esti, nici sa simti ca esti, ci trebuie sa fii ceea ce esti în Sinele tau real! Iata ultimul exercitiu de concentrare pâna la initiere!

Astfel a început aceasta lunga etapa din viata mea în care mi-am consacrat toate eforturile împlinirii a doua sarcini: sa fiu una cu Sinele meu autentic si sa învat arta tacerii.

Arborele cunoasterii binelui si raului

Am atins în sfârsit starea de autocontrol: am învatat sa tac. Într-o seara, m-am prezentat din nou în fata lui Ptahhotep, iar el m-a întrebat:

-          Ce ai învatat din lupta ta pentru pastrarea tacerii? N-ai învatat decât arta de a tacea?

-          Nu, Parinte al sufletului meu, ar fi fost imposibil sa învat doar atât. Lupta mea a inclus deopotriva tacerea si cuvântul. Pe masura ce am învatat sa controlez disciplina tacerii, am ajuns sa controlez în paralel si cuvântul. Caci a tacea înseamna a nu vorbi, iar a vorbi înseamna a nu tacea. Nu puteam asadar sa separ cele doua aspecte. Am descoperit astfel ca, la fel ca în cazul medaliei care are doua fete diferite, dar care alcatuiesc împreuna o singura unitate, tacerea si cuvântul sunt cele doua jumatati ale aceleiasi unitati.

-          Corect, mi-a spus Ptahhotep, ridicându-se si conducându-ma în fata unei mari pietre albe care faceau parte din zidul camerei.

Aratându-mi suprafata slefuita a dalei, m-a întrebat:

-          Ce vezi pe aceasta suprafata alba?

-          Nimic.

-          Ce as putea desena eu pe ea?

-          Totul.

-          Asadar, a conchis Ptahhotep, acest Nimic contine în el Totul. În aceasta stare, cele doua aspecte alcatuiesc o unitate perfecta. În aceasta unitate nu este posibil sa recunosti ceva decât daca acel ceva se separa de unitate, distingându-se de ea. Priveste: desenez acum pe aceasta suprafata o frunza verde de trifoi. Aceasta frunza de trifoi se afla deja pe suprafata pietrei, dar tu nu ai putut sa o recunosti, caci forma pozitiva a frunzei si natura negativa a fondului se identificau una cu cealalta. Ele erau perfect identice. Forma frunzei de trifoi nu era înca separata de Totalitatea continuta în Nimic. Prin aparitia culorii verzi pe perete, frunza s-a separat de Totalitate si a devenit recognoscibila.

Acum reflecteaza la un aspect important: întrucât frunza a aparut pe aceasta suprafata alba în culoarea verde, înseamna ca forma sa în culoarea complementara, rosie în acest caz, a ramas în Totalitate ca o imagine negativa invizibila. Orice lucru vezi, acesta nu este recognoscibil decât pentru simplul motiv ca s-a separat de jumatatea sa complementara, care a ramas la nivelul invizibilului, al nemanifestatului!

Cunoasterea nu poate fi dobândita decât prin compararea celor doua aspecte separate, cel pozitiv si cel negativ. Atâta vreme cât cele doua aspecte sunt topite unul în celalalt, nu poti percepe nimic.

Observa lumea exterioara! Aceasta nu poate fi recunoscuta decât pentru ca este separata de unitatea în care Nimicul si Totalitatea se odihnesc unul în celalalt, sau altfel spus în acea stare de unitate pe care o numim Dumnezeu. Noi nu putem recunoaste creatia, nu putem face comparatii decât atunci când pozitivul s-a separat de negativ. Perceptia nu este posibila decât daca unitatea se scindeaza în doua jumatati, una manifestata, si cealalta – jumatatea sa complementara sau reflexia ei – nemanifestata, astfel încât cele doua sa devina recognoscibile prin comparatie. Urmeaza-ma.

Ptahhotep m-a condus apoi într-o alta camera, a pus o figurina pe o masa mare, în fata unui perete alb, dupa care a asezat în spatele statuetei, în stânga si în dreapta sa, câte o lampa, astfel încât statueta sa atunce doua umbre, de o parte si de alta. Ptahhotep a luat apoi o foaie de hârtie transparenta, de culoare rosie, pe care a tinut-o în fata lampii din partea dreapta. Spre marea mea surpriza, umbra figurinei a devenit rosie în partea dreapta, dar verde în partea stânga.

-          Cum este posibil, Parinte al sufletului meu?

-          Gândeste-te putin si vei gasi singura raspunsul, mi-a spus Ptahhotep.

M-am concentrat pâna când am gasit într-adevar solutia, dupa care am explicat:

-          Statueta retine culoarea rosie a luminii devenite rosii si nu lasa sa apara pe perete decât culoarea complementara. Acest lucru explica umbra verde de pe cealalta parte. În schimb statueta retine întreaga lumina a celeilalte lampi, iar umbra de pe aceasta parte a peretelui pare sa fi devenit rosie.

-          Foarte corect, a spus Ptahhotep. Vezi asadar ca aceste doua culori nu pot exista una fara cealalta, la fel cum nu pot exista unul fara celalalt cuvântul si tacerea. Daca ceva devine vizibil în lumea exterioara, opusul sau complementar ramâne invizibil în lumea nemanifestata. Atunci când vorbesti, tacerea ramâne nemanifestata, caci ea este aspectul complementar negativ al vorbirii. Atunci când taci, vorbirea este cea care ramâne nemanifestata, caci ea reprezinta aspectul complementar pozitiv al tacerii. Ori de câte ori apare un munte, este necesar sa apara si imaginea sa negativa corespondenta: valea. Cine si-ar putea imagina un munte fara o vale, sau invers, o vale fara un munte? Nimic nu poate fi manifestat si recunoscut fara ca opusul sau – jumatatea sa complementara – sa fie simultan prezenta în planul non-manifestat. Daca este manifestat ceva pozitiv, aspectul corespondent negativ ramâne nemanifestat, si invers, atunci când este manifestat ceva negativ, aspectul corespondent pozitiv ramâne nemanifestat. Ori de câte ori apare unul din aspecte, aspectul opus si complementar trebuie sa fie si el prezent, chiar daca numai în starea nemanifestata. Cele doua aspecte sunt legate unul de celalalt pentru întreaga eternitate.

Asadar, separarea nu este decât aparenta, caci desi sunt separate si au iesit din unitatea absoluta a Totalitatii, cele doua jumatati complementare nu se pot îndeparta una de cealalta, la fel cum nu se pot abandona reciproc. Unitatea divina si indivizibila se manifesta asadar întotdeauna si pretutindeni, caci aceasta separare aparenta actioneaza continuu sub forma fortei de atractie între pozitiv si negativ, care exista pretutindeni. Pozitivul si negativul aspira sa îsi regaseasca starea lor primordiala, unitatea divina. Daca ceva apare în lumea manifestata, el nu se poate îndeparta prea mult de unitatea din care a iesit; mai devreme sau mai târziu el se va uni cu unitatea sa complementara si va regasi starea de unitate. Forta care anima tot ceea ce exista si care împinge toate formele create sa se întoarca spre unitatea din care au iesit este ceea ce noi numim Dumnezeu.

Creatia – lumea vizibila – poate fi comparata cu un copac: în partea dreapta sunt asezate fructele pozitive si bune, iar în partea stânga fructele negative si rele. Dar cele doua parti apartin aceluiasi trunchi si deriva din aceeasi unitate.

Binele si raul sunt rezultatul acestei separari de unitate, care în sine nu este nici buna nici rea, ci divina. Pe de alta parte, aceasta separare este singura care face cunoasterea posibila. În consecinta, lumea vizibila trebuie sa fie alcatuita din bine si din rau, caci în caz contrar nu ar putea fi recunoscuta, ar fi inexistenta.

Privita în totalitatea ei, creatia reprezinta arborele cunoasterii binelui si raului. Creatorul, Dumnezeu, nu reprezinta o jumatate separata a unitatii, caci el este chiar unitatea însasi. El se afla deasupra tuturor lucrurilor create, adica a tuturor lucrurilor care au aparut din scindarea unitatii. El se odihneste în El Însusi, într-o unitate perfecta. El este Nimicul din care apare Totalitatea, dar în El, Nimicul si Totalitatea alcatuiesc unitatea divina absoluta!

Creatia însasi nu este altceva decât o jumatate a totalitatii, cea care s-a separat de unitate si care, prin comparatie, a putut fi recunoscuta, în timp ce jumatatea ei complementara a ramas în planul nemanifestat. De aceea, nu-l vei putea gasi niciodata pe Dumnezeu, creatorul, în lumea creata, caci Dumnezeu nu are o jumatate complementara cu ajutorul careia sa poata fi comparat. Este imposibil sa-l compari pe El cu ceva anume. În consecinta, nu exista nici o posibilitate de a-L recunoaste – nu poti decât S? FII DUMNEZEU!

Asculta-ma cu atentie, copila mea: nu exista decât o singura FIIN?? eterna, un singur Dumnezeu. Aceasta FIIN?? unica, acest Dumnezeu unic, traieste în tot ceea ce traieste. Dumnezeu este unitatea indivizibila. El este pretutindeni prezent. El umple întregul univers. Si tot acest univers traieste pentru ca Dumnezeu îl anima cu FIIN?A sa proprie si eterna! Dumnezeu este asadar la fel ca un arbore al vietii care îsi daruieste seva lumii create si vizibile, acea parte care s-a separat de jumatatea ei complementara, si o anima: aceasta este arborele cunoasterii binelui si raului. Arborele cunoasterii, lumea creata, nu poate trai decât pentru ca arborele vietii – Dumnezeu – insufla propria sa viata în venele arborelui care traieste în el!

Lumea materiala este precum un copac mort. Dumnezeu este unul. Acest Dumnezeu unic este Sinele, fiinta cea mai profunda din interiorul fiecarei creaturi. Dumnezeu este omniprezent, si cum doua lucruri nu pot fi simultan în acelasi loc, iar pe de alta parte Dumnezeu nu poate fi izolat într-o parte a universului, rezulta ca acelasi Dumnezeu unic se manifesta ca Sine pretutindeni si în orice. Dumnezeu este unitatea indivizibila. Toate creaturile vii, toate plantele, animalele, oamenii, sunt fructe de pe arborele cunoasterii binelui si raului, si ele traiesc numai gratie fluidului vital pe care îl primesc de la arborele vietii si care curge prin venele lor, caci arborele vietii traieste în ei. Chiar si în tine, micuta mea! Corpul tau este si el un fruct al arborelui mortii, al arborelui cunoasterii binelui si raului, si nu are o viata a sa proprie. Arborele vietii traieste în tine, caci Sinele tau este o ramura a marelui arbore al vietii care este Dumnezeu, iar tu nu traiesti decât pentru ca Dumnezeu, Sinele tau traieste în tine si mentine viata din corpul tau, din fiinta ta.

Tu esti o fiinta ce poate fi recunoscuta pentru ca te-ai nascut într-un corp. Constiinta ta s-a separat de Nimicul-Totalitate, de Dumnezeu, de Sinele tau autentic. Din starea primordiala divina si paradisiaca, în care salasluiesc toate posibilitatile de manifestare, deci toate plantele, toate animalele si omul însusi, din starea de unitate absoluta, tu ai cazut în lumea diversitatii, a diferentierii. Ai devenit astfel o manifestare, o forma creata. În consecinta, tot ceea ce reprezinti tu aici, pe pamânt, nu reprezinta decât jumatatea manifestata a unitatii, alcatuita din bine si din rau. Si întrucât constiinta ta s-a deplasat într-un corp, tu te-ai trezit în acest corp, sau altfel spus, te-ai identificat cu acest corp.

„A mânca” din ceva înseamna „a deveni identic”, pentru ca cel care manânca ajunge sa fie alcatuit din ceea ce manânca, el devine ceea ce manânca. Întrucât constiinta ta s-a identificat cu corpul, tu ai mâncat – simbolic vorbind – din fructele arborelui cunoasterii binelui si raului, devenind astfel un supus al regatului mortii.

Asculta-ma cu atentie: corpul tau reprezinta consecinta si rezultatul separarii, el nu este decât partea vizibila a Sinelui tau autentic. Cealalta jumatate a ramas în lumea nemanifestata, inconstienta, a fiintei tale. Daca vei unifica cele doua jumatati complementare, vei putea regasi unitatea divina! Este absolut imposibil sa traiesti aceasta unitate la nivel fizic, adica sa faci jumatatea invizibila si inconstienta la fel de vizibila, sa o materializezi si sa o reunesti cu cealalta jumatate. Caci o singura constiinta nu poate anima doua corpuri; daca ai dori sa traiesti în corpul tau esenta jumatatii tale complementare, ai muri. Corpul a devenit vizibil si recognoscibil numai pentru ca s-a separat de jumatatea sa complementara. Or, o unificare a celor doua jumatati ar însemna în mod obligatoriu distrugerea corpului. Poti totusi sa traiesti în acest corp unitatea divina cu jumatatea ta complementara – într-o stare de constiinta! Altfel spus, poti sa-ti largesti constiinta pâna când ajungi sa devii constienta de inconstientul tau, sa traiesti constient în tine jumatatea ta nemanifestata si invizibila, si sa realizezi astfel unitatea divina în constiinta ta. În timp ce corpul tau ramâne în lumea creata si vizibila, tu te poti scufunda din nou în Sinele tau autentic de care te-ai separat, traind astfel fericirea suprema, fiind una cu Dumnezeu!

Tot ce a fost creat aspira catre reunificare. Fiecare fiinta vie îsi cauta jumatatea complementara pentru a se uni din nou cu ea. Formele pozitive masculine le cauta pe cele negative feminine, si invers. Aceasta aspiratie, aceasta dorinta arzatoare a fortelor pozitive si negative reprezinta însasi structura de baza a materiei, sau cu alte cuvinte, materia nu ar putea exista fara aceasta aspiratie. Caci aceasta dorinta, aceasta aspiratie catre fuziune, catre identificarea cu Dumnezeu, creeaza forta de atractie între fortele pozitive si cele negative, iar lumea întreaga este construita pornind de la aceasta dorinta de a regasi starea divina primordiala. Sursa tuturor fortelor din lumea manifestata este aceasta aspiratie. Natura o utilizeaza proiectând-o în corp sub forma energiei sexuale.

Atâta vreme cât o creatura îsi va cauta jumatatea în exterior, în lumea vizibila si creata, ea nu va gasi niciodata unitatea, caci jumatatea sa complementara nu este separata de ea în exterior, în lumea manifestata, ci în interior, în fiinta sa nemanifestata, în inconstientul sau. Nici o creatura nu ar putea exista daca nu ar avea cealalta jumatate în lumea nemanifestata. Sa luam exemplul tau, copila mea. Contrariul a tot ceea ce esti în partea ta constienta, a tot ceea ce manifesti, exista în partea ta inconstienta, dar care îti apartine tie, care esti tot tu. Nu îti vei putea gasi jumatatea complementara în afara, de pilda într-un barbat din carne si oase, ci numai în partea inconstienta a Sinelui tau. Atunci când vei reuni în constiinta ta cele doua jumatati ale Sinelui tau, vei regasi starea de Nimic-Totalitate, vei fi din nou identica cu Dumnezeu!

Dupa ce vei realiza aceasta unitate în constiinta ta, aspiratia arzatoare si eterna care ti-a animat fiinta manifestata va fi împlinita, caci ea si-a gasit jumatatea complementara si a fuzionat cu ea, într-o unitate perfecta. Atunci, dorinta sexuala din corpul tau va înceta odata pentru totdeauna. Atunci, vei fi completa în sine. Vei trai atunci chiar aici, în timpul acestei existente terestre, experienta starii divine, care include nemurirea, fericirea suprema, totul! Si întrucât orice creatura este animata de aceeasi unica FIIN??, vei deveni – prin trezirea Sinelui tau autentic – identica cu Sinele autentic al tuturor fiintelor vii. Vei ajunge la unitatea cu Dumnezeu, si în acelasi timp la unitatea cu întregul univers. Îti vei eleva constiinta mai presus de corp, mai presus de fiinta ta personala, si vei trai starea de constiinta cosmica, ce include totul. Vei simti ca esti una cu „eul” fiecarei creaturi, cu întregul univers, cu Dumnezeu. Altfel spus, vei mânca din nou fructele arborelui vietii!

Vei parasi astfel lumea efectelor pentru cea a cauzelor, lumea trecatoare pentru cea eterna, lumea creata pentru lumea creatoare si împaratia mortii pentru împaratia vietii. În acest fel, învierea ta în FIIN?A eterna va fi realizata. Aceasta este initierea!

Ptahhotep a tacut. Am recunoscut aceasta unitate divina în profunzimea insondabila a ochilor sai celesti. Fericirea infinita, calmul si pacea care emanau din ochii sai mi-au inundat sufletul. Am vazut în privirea sa realizarea adevarului suprem.

M-a binecuvântat si am iesit.

Cele douasprezece perechi de calitati gemene

A doua zi m-am prezentat din nou în fata lui Ptahhotep.

-          A sosit timpul sa studiezi cele 12 perechi de calitati gemene. Acesta va fi urmatorul tau exercitiu. Probele initierii includ si acest subiect. De aceea, fii foarte atenta si impregneaza-te cu ceea ce-ti voi spune.

La fel cum „a tacea” si „a vorbi” sunt cele doua jumatati complementare ale aceleiasi forte, exista 12 perechi de virtuti pe care va trebui sa înveti sa le controlezi. De acum înainte nu vei mai petrece decât diminetile la Templu. Apoi te vei întoarce la Palat si te vei folosi de toate ocaziile pentru a trai în societate. Într-adevar, este infinit mai simplu sa controlezi aceste lucruri aici, în Templu, decât în mijlocul societatii. Aici nu te afli în contact decât cu ceilalti neofiti, care, la fel ca si tine, cauta unitatea divina, sau cu preotii si preotesele care traiesc deja în aceasta unitate. În schimb, în lumea exterioara vei fi expusa la tot felul de tentatii. Vei întâlni acolo oameni care sunt sclavii corpurilor lor si care vor încerca sa te influenteze. Pericolul de a cadea este mult mai mare acolo. Daca vei reusi însa sa controlezi toate aceste caracteristici în lumea exterioara, vei trece practic examenele initierii.

Aceste 12 perechi sunt:

a tacea – a vorbi

receptivitatea – rezistenta la influentele exterioare

ascultarea – dominarea

umilinta – încrederea în sine

rapiditatea ca de fulger – ponderatia

a accepta totul – a discerne

prudenta – curajul

a nu avea nimic – a avea totul

a nu fi atasat de nimic – fidelitatea, loialitatea

a te face remarcat – a trece neobservat

dispretul fata de moarte – respectul fata de viata

indiferenta – iubirea

Pamântul trece astazi printr-o perioada în care oamenii egoisti si dominati de corp tind sa acapareze puterea. Tu stii deja ca oriunde se manifesta fortele negative, fortele pozitive trebuie sa fie prezente în egala masura, dar în planul nemanifestat. În timpul acestei perioade întunecate a pamântului, fiii lui Dumnezeu – care manifesta legile divine ale detasarii – vor parasi treptat planul terestru, pentru a se retrage pe un nivel spiritual, într-o lume nemanifestata. Dar ei vor continua sa actioneze în inconstientul oamenilor, caci ei vor reprezenta tocmai inconstientul umanitatii si se vor manifesta în sufletul oamenilor aflati în plin proces de maturizare, nascând acolo dorinta de a fi liberi.

Pe pamânt, megalomania si setea de putere a unor indivizi, la care se adauga nemultumirea în crestere a popoarelor reduse la statutul de sclavie vor da loc la lupte din ce în ce mai aprige de-a lungul mileniilor care vor urma. Iar aceste milenii de lupte, în timpul carora pe pamânt vor domni avaritia, invidia, vanitatea, dorinta de razbunare, ura si atâtea alte trasaturi animalice ar spulbera de pe suprafata pamântului tot ceea ce este frumos, bun, si autentic, daca providenta divina nu ar fi prevazut ca un grup de fiinte umane legate între ele de spirit sa lucreze sub conducerea fiilor lui Dumnezeu – care actioneaza din planul spiritual – pentru a salva de la uitare cunoasterea noastra secreta si pentru a o propaga. La fel ca oricare alta planeta, pamântul este ghidat de o energie spirituala elevata care se manifesta prin intermediul fiilor lui Dumnezeu într-o maniera adaptata pentru oameni. Aceeasi forta se manifesta si printr-un grup de persoane initiate, care au devenit – mergând pe calea evolutiei spirituale – egalii fiilor lui Dumnezeu. Toti lucreaza pentru aceeasi mare cauza: scoaterea pamântului din întuneric, de sub dominatia fortelor materiale si infernale, din izolare, si eliberarea lui. Fiecare Initiat ia parte la aceasta munca, si aceasta va fi si misiunea ta.

Pentru a deveni un membru util acestei cauze, este necesar sa controlezi perfect întreaga gama a virtutilor opuse. De aceea, va trebui sa-ti treci examenele în toate domeniile.

Controlul virtutilor înseamna sa stii sa utilizezi aceste calitati la locul potrivit si în momentul cel mai oportun. Aceeasi calitate poate fi divina, daca este utilizata la locul potrivit si în momentul oportun, sau satanica, daca este utilizata într-un loc si într-un moment nepotrivite. Caci Dumnezeu nu creeaza decât ceea ce este Bun, Frumos si Adevarat. Nu exista caracteristici si forte malefice. Nu exista decât caracteristici si forte prost utilizate!

Ai aflat deja ce înseamna „sa taci” si „sa vorbesti” cu discernamânt. „A tacea” este o calitate divina. Ea reprezinta o binecuvântare atunci când este utilizata la locul si momentul potrivit. Dimpotriva însa, daca taci atunci când ar trebui sa vorbesti, spre exemplu atunci când ai putea salva cu un singur cuvânt pe cineva de la un mare pericol, aceasta „tacere” devine satanica.

La fel, atunci când vorbesti într-un loc si la un moment nepotrivit, facultatea divina a „vorbirii” devine o „flecareala” satanica.

Sa luam cea de-a doua pereche de caracteristici. Una dintre ele, receptivitatea, este divina atunci când te deschizi fata de tot ceea ce este superior – fata de Bunatate, Frumusete si Adevar – fata de Dumnezeu, lasându-l pe El sa actioneze prin tine, receptându-i vointa în Sine. Ea devine însa dezastruoasa si satanica atunci când se transforma într-un caracter slab, incapabil sa reziste în fata influentelor exterioare.

Celalalt aspect, rezistenta în fata influentelor exterioare, reprezinta acea facultate prin care fiinta se opune cu o vointa ferma în fata influentelor joase. Daca aceasta rezistenta se opune însa fortelor superioare, facultatea divina a „rezistentei la influentele din exterior” devine o „izolare satanica”.

Orice membru care lucreaza la marea opera datoreaza o ascultare deplina fata de vointa divina. Vointa lui Dumnezeu se poate manifesta direct, prin intermediul Sinelui tau, sau prin alte persoane. Poti recunoaste vointa divina atunci când, dupa ce ai examinat în profunzime tot ceea ce ti se cere, esti absolut sigura ca aceasta corespunde convingerii tale cele mai profunde. Dumnezeu ne vorbeste prin intermediul convingerilor profunde, iar noi îi datoram o ascultare absoluta. Supunerea în fata cuiva împotriva propriilor noastre convingeri, din lasitate, teama, eventual din „amabilitate” sau pentru avantaje materiale, deci pentru motive inferioare si personale, echivaleaza cu a fi „servil”, deci satanic.

„Dominarea” se refera la daruirea unei parti din propria forta a vointei, altor fiinte, slabe si ignorante. Iubirea universala trebuie sa conduca la bunastarea generala prin mobilizarea tuturor fortelor active ale popoarelor, dar fara a încalca dreptul oamenilor la autodeterminare. Cel care îsi impune vointa celor din jur, fara iubire, încalcând dreptul acestora la autodeterminare, transforma aceasta calitate divina a „dominarii” într-o „tiranie” satanica.

Noi trebuie sa ne pastram „umilinta” în fata Sinelui suprem care ne anima, în fata divinului din noi. Trebuie sa fii constienta de faptul ca toate calitatile frumoase, bune si autentice îi apartin LUI, ca persoana nu este decât un instrument al manifestarii sale, un aparat prin care divinul se proiecteaza în aceasta lume, dar nu este altceva decât un învelis golit de substanta. Va trebui sa recunosti în tine divinitatea care se manifesta pretutindeni în univers, FIIN?A eterna, si sa te supui cu umilinta acestei divinitati. Dimpotriva, nu trebuie sa te supui niciodata puterilor terestre sau infernale, nici sa cazi în genunchi în fata formelor materiale, caci atunci ai transforma umilinta divina într-o „auto-umilire” satanica si lasa, prin care ai rani divinitatea FIIN?EI eterne care te anima.

Daca doresti sa servesti cu adevarat marele plan al mântuirii pamântului, va trebui sa nu uiti niciodata ca nu traiesti si nu lucrezi prin propriile tale forte. Întreaga energie vine de la Dumnezeu si toate fortele pe care le manifesti provin de la Sinele tau superior, de la Dumnezeu. Aminteste-ti întotdeauna ca persoana ta este o aparenta. Adevarata ta fiinta, unica realitate eterna din tine este Dumnezeu! Încrederea în sine este încrederea în Dumnezeul care locuieste în inima ta, dar nu si încrederea în persoana ta, în aceasta aparenta. „Încrederea divina în sine” este indispensabila oricarei activitati creatoare si reprezinta relatia interioara cu Dumnezeu. Atunci când o persoana îsi imagineaza însa ca toate aceste calitati si toate aceste forte îi apartin ei – nu lui Dumnezeu – încrederea divina în sine se transforma în „infatuare” satanica.

Un colaborator la marea opera trebuie sa poata lua decizii cu o rapiditate comparabila cu viteza fulgerului. Va trebui sa înveti sa alegi fara nici o ezitare cea mai buna din posibilitatile existente. Pot aparea situatii în care o singura secunda de întârziere poate reprezenta pierderea ireparabila a unei ocazii unice. Daca vei sti sa actionezi rapid, într-o stare de concentrare perfecta si cu o prezenta de spirit care transcende timpul, aceasta rapiditate fulgeratoare a procesului de luare a deciziei va fi de sorginte divina. Daca vei actiona însa în graba, fara sa reflectezi la ce faci si fara prezenta de spirit, sau daca îti vei pierde puterea de concentrare, aceasta „rapiditate fulgeratoare” divina se va transforma într-o „pripire” satanica.

De aceea, va trebui sa înveti simultan si ce este „ponderatia” divina. Înainte de orice actiune, este necesar sa stii sa-ti controlezi natura, si cu multa rabdare, sa astepti ca decizia sa se „coaca” în tine. Pentru a recunoaste vointa lui Dumnezeu este de multe ori necesar sa-ti acorzi suficient timp pentru a lua decizia cea mai buna. Daca însa aceasta asteptare dureaza prea mult si nu conduce la nici o solutie, „ponderatia” divina se transforma într-o „nehotarâre” satanica.

Un lucrator util în planul divin trebuie sa învete sa accepte tot ceea ce îi rezerva destinul. Nu circumstantele exterioare sunt cele care îti determina valoarea, ci gradul în care îl manifesti pe Dumnezeu. Umilintele acestei lumi nu pot reduce sau distruge valorile tale interioare. Dar nici laudele si gloria lumeasca nu le pot amplifica. De aceea, va trebui sa nu te lasi afectata de maniera în care te trateaza cei ignoranti, sa ramâi cea care esti, deopotriva în umilinta si în glorie. Învata sa fii multumita în toate împrejurarile, sa accepti imperturbabil atât criticile cât si elogiile. Indiferent daca munca ta în planul divin îti impune sa traiesti în saracie, sau dimpotriva, sa ocupi o pozitie importanta si sa dispui de o mare avere, va trebui sa accepti ambele situatii si sa le consideri ca fiind simple mijloace care servesc marii cauze. Nici una nici cealalta nu trebuie sa-ti poata schimba starea interioara. Atunci când „accepti totul” în acest fel, manifesti o calitate divina, dar trebuie sa stii sa decizi – fara a te lasa afectata în vreun fel – când trebuie sa te aperi în calitatea ta de reprezentanta a legii divine în fata insultelor si a umilintelor, si în egala masura, când trebuie sa respingi cu modestie laudele. „Sa accepti totul” nu trebuie sa degenereze niciodata într-o „indiferenta” apatica sau într-o „lipsa de caracter” plina de lasitate.

Alege întotdeauna ceea ce este mai bun, nu te multumi cu ceea ce este inferior. Învata sa deosebesti „ce este frumos de ce este urât”, „ce este bun de ce este rau”, „ce este adevarat de ce este fals” – ce este divin de ce este satanic. Pe planul divin nu ai nici o utilitate daca nu dispui de un discernamânt perfect.

Daca vrei sa fii cu adevarat utila, trebuie sa fii capabila „sa te lupti” din toate puterile tale. Cu spada adevarului, trebuie sa lupti împotriva umbrei erorii pentru a ajuta la instaurarea victoriei divinului pe pamânt. Dar „lupta” nobila si curajoasa nu trebuie sa degenereze într-o „dispozitie belicoasa” constanta si stupida.

Chiar daca va trebui sa te lupti deseori cu curaj, nu uita sa o faci cu armele spirituale, pentru a aduce pacea pe pamânt. Trebuie sa lupti pentru a reuni ceea ce a fost separat, despartit, si pentru a restabili pacea între combatanti. Iubirea de pace nu trebuie sa se transforme niciodata într-o atitudine negativa, într-o „lipsa a dorintei de a lupta” din lasitate sau comoditate.

Daca vrei sa devii o membra utila a marii opere de mântuire a pamântului, va trebui sa înveti ce este „prudenta”, dar va trebui sa decizi de asemenea când si în ce conditii trebuie aplicata aceasta calitate. „Prudenta” te poate salva de mari pericole, de mult rau si de sacrificii inutile. Lipsa încrederii în sine si teama de a risca pot transforma însa aceasta „prudenta” divina într-o „slabiciune” satanica.

„Curajul” tau trebuie sa fie de nezdruncinat. Nu trebuie sa te temi de nici un pericol. Trebuie sa faci fata cu curaj tuturor dificultatilor si sa raspunzi cu aceeasi moneda tuturor atacurilor dirijate împotriva divinului, atunci când cauza impune acest lucru. Dar acest „curaj” divin nu trebuie sa degenereze într-un „risc nebunesc, gata sa te faca sa-ti frângi gâtul”.

Cel care doreste sa colaboreze la marele plan divin trebuie sa învete ce înseamna „a nu poseda nimic”. Indiferent daca misiunea ta presupune cea mai mare saracie sau cea mai mare bogatie, fii întotdeauna constienta de faptul ca nimic nu îti apartine tie, ca totul îi apartine lui Dumnezeu, iar din aceasta totalitate, tu primesti ceea ce îti este necesar pentru a-ti îndeplini misiunea. La fel ca si canalul care ramâne indiferent la cantitatea de apa care trece prin el, întrucât aceasta apa nu-i apartine, tu trebuie sa consideri ca tot ceea ce îti ofera destinul provine de la Dumnezeu si trebuie transmis mai departe. Nu-ti fa niciodata griji în legatura cu mijloacele tale de subzistenta. Vei primi întotdeauna ceea ce vei avea nevoie. Chiar daca vei fi extrem de bogata, aminteste-ti în constiinta ta ca nu posezi nimic. Aceasta atitudine pozitiva divina nu trebuie sa degenereze însa într-un „dispret fata de lucrurile materiale”. Nu trebuie sa-i ceri niciodata aproapelui tau sa te întretina daca tu nu muncesti!

Materia este si ea o forma de manifestare divina. De aceea, va trebui sa-i atribui materiei o valoare divina, sa înveti sa o controlezi si sa dispui de ea. Învata arta de a-ti procura lucrurile materiale de care ai nevoie pentru a-ti îndeplini sarcinile pe pamânt. Fii plenar constienta de faptul ca atâta vreme cât vei ramâne pe acest pamânt, esti nevoita sa ai de-a face cu materia, si nu vei putea rezista fara materie sau împotriva materiei. De aceea, este necesar sa o poti dobândi si pastra, sa o utilizezi si sa o controlezi corect. În caz contrar vei fi la mila puterilor terestre, sub controlul lor, si nu îti vei putea îndeplini misiunea în mod liber, într-o stare de independenta. Ai grija însa ca aceasta calitate divina care îti permite sa controlezi materia sa nu se transforme niciodata într-o sete de posesiuni materiale, de natura egoista si satanica.

În calitatea ta de lucratoare în slujba marii cauze, nu trebuie sa te atasezi de nimeni. Învata sa recunosti în orice om aspectele divine, cele pamântesti si cele demoniace. Nu iubi niciodata persoana, dar iubeste divinul din ea, tolereaza ceea ce este pamântesc si evita ceea ce este demoniac. Daca misiunea ta o cere, trebuie sa parasesti fara nici o ezitare fiinta în cauza, oricât de mult ai iubi-o, caci nu trebuie sa uiti nici o clipa ca cel care merita sa fie iubit în ea este Dumnezeu, si nu persoana. Persoana nu este decât un instrument prin care se manifesta Dumnezeu. De aceea, vei putea descoperi si iubi aceleasi manifestari în alte persoane. Iubeste-l pe Dumnezeu în toate fiintele si nu te atasa de nimeni. Ai grija totusi ca aceasta calitate sa nu devina „lipsa de sensibilitate” si „indiferenta” fata de aproapele tau.

Pe de alta parte, va trebui sa ramâi fidela pe viata si pe moarte fata de cei în care ai recunoscut manifestarea divina. Iubeste-ti maestrii si iubeste-i pe toti participantii la cauza divina, caci în ei îl poti recunoaste pe Dumnezeu. Ramâi fidela lui Dumnezeu prin intermediul lor, caci nu iubesti persoana lor decât în calitate de instrument divin. În acest fel, respectul si loialitatea pe care le vei arata maestrilor si colaboratorilor tai nu se vor transforma niciodata în adoratie sau într-un „cult al personalitatii”.

Daca doresti sa fii utila marii cauze, va trebui sa înveti arta de a-ti controla propria persoana si de a o folosi în public ca pe un instrument ascultator. Va trebui sa fii capabila sa-ti pui în valoare – în fata unui grup de persoane – talentele si facultatile spirituale, sa le aduci la apogeu, astfel încât sa manifesti prin corpul tau spiritul tau elevat, indiferent daca este vorba de felul în care stai, de miscarile mâinilor tale, de expresia ochilor tai, de cuvintele tale prin care convingi grupul sa se adune sub influenta ta, elevându-l apoi pe un nivel superior. Va trebui asadar sa apari în public fara rusine si fara complexe, pentru a face dovada spiritului tau prin intermediul personalitatii tale. Dar aceasta calitate nu trebuie sa trezeasca în tine demonul vanitatii si nu trebuie sa se transforme în suficienta prin utilizarea darurilor primite de la Dumnezeu în scopuri desarte. Chiar daca publicul te aplauda, pastreaza vesnic viu în constiinta ta gândul ca acesti oameni nu au fost cuceriti de persoana ta, care nu este altceva decât un învelis gol, ci de Dumnezeu care s-a manifestat prin intermediul învelisului tau terestru.

Daca atunci când exersezi arta de „a te arata în public” reusesti nu cazi prada vanitatii, nu te va deranja în nici un caz sa treci neobservata atunci când îti îndeplinesti alte sarcini. Daca situatia o impune, va trebui sa nu îti afisezi calitatile, ramânând în anonimat si topindu-te în multime. Aceasta „ramânere în umbra”, plina de modestie, nu trebuie sa se transforme însa într-o subestimare de sine, nici în autodistrugere. Demnitatea umana trebuie sa traiasca vesnic în inima ta.

Pentru a putea participa cu adevarat la planul divin, va trebui sa dovedesti ca nu te temi de moarte. Convingerea ta profunda trebuie sa fie ca moartea nu exista. Atunci când corpul se uzeaza, Sinele renunta la el. Sinele este o ramura a arborelui vietii, este Viata însasi, iar viata este nemuritoare. Daca te-ai identificat cu viata în constiinta ta, vei sti sa faci fata mortii – daca misiunea ta îti impune sa treci printr-un pericol mortal – fara teama si cu dispretul cel mai perfect în fata ei. Dar acest „dispret fata de moarte” nu trebuie sa se transforme niciodata într-o subestimare a vietii, într-un „dispret fata de viata”.

Trebuie sa pretuiesti viata mai presus de orice. Viata este Dumnezeu. În tot ceea ce traieste, cea care se manifesta este FIIN?A eterna. De aceea, nu trebuie sa te expui niciodata pericolului fara motiv. Apreciaza Viata din corpul tau, traieste-o cu bucurie. Dar ai grija ca aceasta bucurie sa nu devina un scop în sine, degenerând în „senzualitate”.

Va veni apoi proba cea mai dificila, cea a „iubirii” si a „iubirii crude”, sau „indiferenta”. Aceasta ultima pereche de caracteristici gemene reprezinta deja pe pamânt o unitate inseparabila. De fiecare data când manifesti o jumatate, cealalta jumatate se manifesta automat.

Va trebui sa renunti complet la punctul de vedere personal, la înclinatiile si la sentimentele tale personale. Iubeste la fel cum iubeste Dumnezeu, iubeste totul, fara distinctie si fara discriminare! Iubeste în unitatea FIIN?EI eterne. Precum soarele care straluceste si îi încalzeste pe toti cu razele sale, pe cei frumosi ca si pe cei urâti, pe cei buni ca si pe cei rai, pe cei care respecta adevarul ca si pe cei mincinosi, la fel va trebui sa iubesti si tu: fara a face distinctii între cei frumosi si cei urâti, între cei buni si cei rai, între cei care respecta adevarul si cei mincinosi. Iubirea divina suprema este iubirea perfect impartiala! Faptul ca cineva este frumos sau urât, bun sau rau, corect sau incorect, trebuie sa-ti ramâna complet indiferent. Va trebui sa-i iubesti pe toti cu aceeasi iubire. Va trebui sa înveti ca frumusetea nu exista fara urâtenie, ca bunatatea nu exista fara rautate, ca adevarul nu exista fara minciuna. De aceea, va trebui sa-i iubesti pe toti în egala masura. Va trebui sa întelegi ca frumusetea si urâtenia, bunatatea si rautatea, adevarul si minciuna, nu sunt decât imagini complementare ale Inefabilului pe care, pentru a-l putea exprima, noi l-am numit „Dumnezeu”.

Daca emani perfect impartial si complet aceasta iubire catre toate fiintele vii, iubirea nu mai are nimic comun cu înclinatiile tale personale. Atunci, fiecare lucru este privit din punctul de vedere al totalitatii. Daca interesul general difera de anumite interese personale, va trebui sa aperi fara nici o ezitare interesul general, fara sa tii cont de cele individuale. Dar aceasta lipsa de consideratie fata de interesele personale trebuie sa derive numai din iubirea universala divina, si nu dintr-o antipatie personala.

Trebuie sa-ti manifesti însa si iubirea impersonala pentru aproapele tau (adica detasarea completa de el), atunci când, spre exemplu, sufletul sau nu poate fi salvat decât cu pretul bunastarii sale pamântesti, chiar daca aceasta fiinta îti este foarte apropiata. Trebuie sa fii o spectatoare indiferenta în fata pericolelor prin care trec cei care îti sunt apropiati, iar daca ei nu reactioneaza la masurile obisnuite, nu ai dreptul sa intervii prin forta ta spirituala, prin hipnoza sau mijloace magice, daca mântuirea sufletului lor depinde de aceasta experienta dureroasa. Este mai bine ca cineva sa se ruineze material sau fizic, ori chiar sa moara, decât sa îsi piarda sufletul. În toate cazurile, trebuie sa încerci tot ce-ti sta în puteri pentru a-i salva sufletul. La fel ca si Dumnezeu, care nu se amesteca niciodata în treburile oamenilor, lasându-le libertatea propriilor lor decizii, va trebui sa-ti lasi si tu aproapele sa actioneze asa cum doreste, fara sa-l fortezi niciodata sa faca ceva ce nu doreste. Serviciile pe care i le aduci trebuie sa tina seama de mântuirea sufletului lui, nu de bunastarea sa materiala si fizica. Pe de alta parte, aceasta iubire divina nu trebuie sa devina prea dura, transformându-se astfel în „lipsa de sensibilitate” si nu trebuie sa refuzi niciodata dintr-o „antipatie” personala pe cel pe care poti sa-l ajuti prin mijloace lumesti.

Acestea sunt probele cele mai dificile, caci va trebui sa te detasezi de sentimentele tale personale si sa actionezi ca si cum acestea nu ar exista. Numai dupa ce vei controla perfect primele 11 perechi de calitati gemene vei putea recunoaste suficient de clar vocea lui Dumnezeu, cu o certitudine atât de mare încât chiar si în cazurile cele mai dificile sa stii ce trebuie sau ce nu trebuie sa faci din iubire divina.

Începând din acest moment nu te vei mai putea însela niciodata, caci vei deveni iubirea însasi! Iar iubirea nu poate actiona decât din iubire. Nu vei mai avea atunci altceva de facut decât sa îti emani Sinele, sa fii Sinele, si întregul univers va straluci în tine. Vei deveni atunci divina, iar constiinta ta va deveni identica cu Dumnezeu! Vei iesi astfel din împaratia arborelui cunoasterii binelui si raului, deci a arborelui mortii, în care totul pare sa fie separatie, si te vei întoarce în împaratia arborelui vietii, a unitatii divine. Vei mânca din nou din fructele arborelui vietii si vei putea darui aceste fructe celor care te vor urma, pentru ca toti sa poata reveni la aceasta unitate a vietii nepieritoare si eterne, la FIIN?A eterna, la Dumnezeu!

O, reprezentant al lui Dumnezeu! Niciodata nu voi uita cuvintele tale! Ele sunt atât de profund înscrise în sufletul meu încât m-am identificat cu sensul lor. Ele au trecut în sângele meu, în maduva oaselor mele. Aceasta învatatura a facut din mine o fiinta diferita.

Dar va trebui sa aplic de acum înainte toate acestea, pentru a le realiza.

Leii

A doua zi era o mare zi de sarbatoare.

Ca de obicei, Menu m-a îmbracat, mi-am încaltat sandalele aurite, dupa care am intrat în salonul meu de receptie, unde ma asteptau doamnele de la Curte, Roo-Kha, primul ministru, si cei doi purtatori ai bijuteriilor. Roo-Kha a avansat ceremonial catre cei doi purtatori si a deschis cufarul. Prima doamna de la Curte, care era guvernanta mea oficiala, a scos din el un magnific colier de aur, dupa care s-a îndreptat solemn catre mine si mi l-a pus pe umeri. La fel de solemn, mi-a fixat pe cap diadema cu capul de sarpe, apoi bratarile pentru mâini si cele pentru glezne. Stateam în picioare, nemiscata ca o statuie, plina de demnitate. Ma comportam într-o maniera ireprosabila, dar mi-ar fi placut sa-l trag de barba pe Roo-Kha, care continua sa ma priveasca impertinent. Nu era un om rau. Avea si el putin sânge de fiu al lui Dumnezeu care îi curgea prin vene. Era foarte inteligent si putea citi gândurile si inimile celor din jur, dar nu utiliza prea des acest dar. Atunci când se înclina în fata mea, nu o facea cu respectul pe care îl datoreaza un cancelar reginei sale, ci ca un barbat în fata frumusetii feminine, dupa care continua sa ma priveasca cu nesat. Si asta în conditiile în care stie ca îi pot citi perfect gândurile si sentimentele! Mi-am amintit însa de cuvintele lui Ptahhotep: „Fiecare fiinta este animata de dorinta de a regasi unitatea divina. Principiul masculin cauta principiul feminin, iar principiul feminin cauta principiul masculin. Aceasta este atractia între cele doua forme de manifestare ale fortelor creatoare…”, si l-am înteles pe Roo-Kha. Aceasta forta este activa în el si nu este vina lui ca ma gaseste pe gustul lui. Aceasta este explicatia impertinentei lui. Fara aceasta forta, probabil ca nici nu m-ar privi. În strafundurile sufletului, nu sunt chiar atât de suparata ca îmi admira frumusetea…

Dupa ce s-a încheiat ceremonia de îmbracare, doamnele de la Curte si Roo-Kha ma însotesc la faraon. Ah! Tata este atât de frumos în tunica lui ceremoniala! Pare un zeu încarnat! Ne îndreptam împreuna catre carele care ne asteapta în fata palatului. Trebuie sa inauguram un edificiu.

Tata si cu mine ne urcam în carul de aur tras de lei, iar tata ia frâiele din mâinile servitorului. Ma ducea cu el în carul lui înca de când eram mica. Stiam sa ma tin în picioare alaturi de el, iar el îmi explica cum pot fi compensate zdruncinaturile carului prin miscarile elastice ale corpului. Trebuia sa-mi mentin corpul complet relaxat pentru a putea urma miscarile carului. Atunci când zdruncinaturile deveneau prea sacadate, stateam pe vârfurile picioarelor, având grija ca genunchii si întregul corp sa fie suficient de suple pentru a face miscarile compensatorii.

Aceste plimbari cu carul îmi placeau nespus. La început ne amuzam amândoi de neîndemânarea mea. Tata lasa leii sa mearga mai întâi încet, apoi îi punea la galop. Când începeau însa sa fuga, eram atât de zdruncinata încât mi se facea teama. În loc sa-mi pastrez corpul suplu, ma crispam toata si ma agatam de mâinile, de tunica si de centura lui tata, care râdea din toata inima. Cu o rabdare infinita, el îmi explica din nou si din nou cum trebuie sa stau ca sa nu cad. În cele din urma am învatat sa execut miscarile corecte, si fara sa ma mai agat de tata sau de car, am reusit sa stau dreapta si linistita pe vârfurile picioarelor.

Era minunat sa pot sa stau astfel alaturi de tata, sigura si aparent nemiscata în carul care se zdruncina din toate încheieturile. Am facut de multe ori curse pe distante lungi. Ce sentiment extraordinar sa fii dus de leii în galop! De altfel, acestia erau fericiti de posibilitatea de a alerga în aer liber, si radiau de fericire, la fel ca si tata sau ca mine. Aceste curse m-au ajutat sa-mi modelez un corp musculos si suplu, ca si cum as fi participat la lupte. Chiar si cei mai mici muschi erau pusi la treaba si trebuiau sa reactioneze corect la miscarile carului. Era un dans constant, desi din exterior ramânea invizibil; as putea spune ca solul dansa sub picioarele noastre, nu noi.

Când am împlinit vârsta de 14 ani, tata m-a învatat sa conduc leii. Ce sentiment fabulos sa pot tine în mâinile mele aceste animale enorme si magnifice! Aveau o sensibilitate atât de mare încât reactionau chiar si la cea mai mica expresie a vointei mele, chiar fara sa o traduc printr-o miscare a frâielor. Niciodata însa tata nu m-a lasat singura cu leii, si mai ales fara leul meu favorit, care ma iubea atât de mult încât era chiar gelos! Leii sunt foarte independenti, si numai un Initiat îi poate controla perfect. Sper ca atunci când voi fi o Initiata îi voi putea conduce singura!

Deocamdata, ne-am îndreptat catre sarbatoarea oficiala. Tata conducea leii calm, iar eu stateam alaturi de el în calitatea mea de consoarta regala. Eram atât de mândra de tata. Era înca tânar, puternic si de o frumusete izbitoare. Corpul si fata sa emanau – mai ales în asemenea momente, când controla animalele – o putere a vointei si o facultate de concentrare cu totul iesite din comun. Ridicat pe vârfurile picioarelor, el absorbea cu corpul sau toate zdruncinaturile carului si parea perfect imobil, ca si cum ar fi fost zeul soarelui.

Am ajuns la destinatie si plictisitoarea ceremonie a început. Nu-mi placeau deloc aceste sarbatori oficiale. Era întotdeauna acelasi lucru. O multime imensa, soldati care defilau, nobilimea, si în tot acest timp care mi se parea interminabil, trebuia sa stau nemiscata si sa privesc pâna când totul se termina, dupa care trebuia sa ma întretin amabil cu demnitarii si sa detectez toate gândurile ipocrite si stupide din spatele expresiilor lor, care doreau sa ma flateze si sa-mi arate supunere. Din fericire, printre toti acesti falsi curtezani care nu doreau decât sa-si satisfaca setea de putere si vanitatea, mai existau câtiva colaboratori loiali tatei si lui Ptahhotep. De pilda, exista un ofiter a carui emanatie era atât de pura si de frumoasa încât parea înconjurat de vapori de aur. L-am întrebat în soapta pe tata:

-          Cine este?

-          Numele lui este Thiss-Tha, mi-a murmurat el. Este de putin timp ofiter, dar are niste calitati atât de remarcabile, dupa cum poti constata din aura sa, încât vreau sa îl fac comandant.

Aceste ceremonii erau întotdeauna la fel. Singurul care diferea era locul în care eram asezati: terasa palatului, marea tribuna, piata din fata Templului. Uneori ne duceam la câte un edificiu care trebuie inaugurat, alteori sarbatoream victoria împotriva unei tari dusmane. Luam de asemenea parte la sarbatoarea recoltei si la tot felul de sarbatori religioase ale Templului… care nu-mi placeau deloc, îndeosebi din cauza ignorantei maselor, care nu aveau nici o idee despre semnificatia lor si care, în loc sa-L adore pe Dumnezeu sub diversele forme ale manifestarii Sale, reprezentate de imaginile simbolice, adorau simbolurile propriu-zise.

În sfârsit, sarbatoarea s-a terminat, si am putut sa ne întoarcem acasa si sa redevenim noi însine.

A, nu! Nu mi-ar placea sa fiu faraon! Treburile tarii nu ma interesau deloc. Potrivit legii, eu eram mostenitoarea tronului. Dar tata nu mi-a vorbit si nu m-a pregatit pentru rolul de faraon. Stiam ca tata si Ptahhotep se puteau ridica deasupra timpului. Ei puteau vedea trecutul si viitorul ca si cum ar fi vazut prezentul. Aceasta facultate începea sa se trezeasca si în mine: întrezaream deja anumite frânturi de viitor. Dar ori de câte ori doream sa-mi vad propriul viitor, o ceata deasa îmi întuneca viziunea. Tata îmi cunostea viitorul si întrucât nu ma trata ca pe o co-regenta, am presupus în mod natural ca nu voi ajunge niciodata faraon. Era un presentiment pe care îl aveam de multa vreme. În mod paradoxal, nu vedeam nici imagini din viitor în care as fi ajuns preoteasa la Templu. Nu vedeam decât ceata…

Dupa acest gen de activitati eram întotdeauna fericita sa ma reculeg la Templu. Acolo ma simteam bine, în atmosfera sa pura si spirituala.

Click aici pentru prima parte

Click aici pentru partea doua

Click aici pentru partea treia

Click aici pentru partea patra

Click aici pentru partea cincea

Click aici pentru partea saptea

Aurora – Ayurveda

Îmi petreceam din nou fiecare zi în atelier. Într-o zi, pe când lucram, m-am simtit cuprinsa de o stare de îngrijorare aproape insuportabila. Am avut dintr-o data impresia ca nu fac nimic. Timpul trecea într-un ritm nebunesc, zilele erau urmate de nopti, iar eu nu realizam nimic. Nimic? – m-am întrebat, cum nimic? Lucram toata ziua, citeam si studiam un numar impresionant de carti, iar atunci când eram obosita, cântam la pian. De ce aveam atunci impresia ca nu fac nimic? M-am gândit atunci la ultimii ani, iar în interiorul meu a aparut raspunsul: „Nu ai facut nimic pentru a alina suferintele celorlalti. Faptul ca esti sotie, mama, sculptorita, acestea sunt preocupari de ordin personal”.

Era adevarat. Dar ce as fi putut face? În cursul anilor trecuti am asteptat ca puterile superioare sa-mi dea instructiuni. Dar vocea nu si-a mai facut simtita prezenta. Cum puteam sti atunci ce anume aveam de ”îndeplinit”? În timp ce povestesc acum acest lucru, nu ma pot împiedica sa nu zâmbesc gândindu-ma cât de naiva puteam sa fiu în acea vreme. Cât de ignoranta este fiinta umana! Cum ar putea cineva sa coopereze la „marea opera” înainte sa-si fi atins mai întâi telul, înainte de a se fi cunoscut perfect pe sine, înainte de a-si fi învins partile slabe? Aceasta este boala copilariei oricarei fiinte care începe sa se trezeasca: ea doreste sa salveze lumea înainte de a se fi salvat pe sine! Puterile superioare au grija sa-i vindece pe începatori de asemenea naivitati! La vremea respectiva nu întelegeam mare lucru, dar doream sa-i fac pe oameni sa fie fericiti. De când facusem legamântul, nu am trait decât pentru acest scop. În calea mea aparusera tentatii, dar acestea nu mi-au provocat mari dificultati. Au existat multi barbati care – sub pretextul ca „ma iubesc”, nu au încercat altceva decât sa îsi satisfaca propriile dorinte. Dar eu am vazut clar în interiorul lor: nu doreau nici macar sa stie cine sunt eu în realitate. Singura iubirea carnala avea importanta pentru ei. Cum m-ar fi putut pacali acest lucru, când eu demascasem deja aceasta capcana a naturii? Nici chiar vanitatea mea nu era flatata de asemenea dorinte. Dimpotriva, mi s-a parut întotdeauna degradant faptul ca barbatii nu îmi doreau decât corpul.

Într-o zi, discutam cu cineva despre anumite principii filosofice înalte. Domnul respectiv, care se considera un prieten sincer al meu, s-a entuziasmat de „inteligenta” mea, dar cu prima ocazie a încercat sa ma sarute… Sau poate dorea sa-mi sarute inteligenta?

Citeste mai mult: Initierea – Elisabeth Haich – partea sasea

Click aici pentru prima parte

Click aici pentru partea doua

Click aici pentru partea treia

Click aici pentru partea patra

Click aici pentru partea sasea

Legamântul

Treptat, am început sa-mi dau seama ca spiritismul nu mai are ce sa-mi ofere. Experientele pe care le facusem îmi deschisesera portile sufletului uman, si unul din lucrurile pe care le-am observat cu consternare a fost sa vad cât de singur este omul în imensa obscuritate a ignorantei sale. Mediumitatea mi-a permis sa patrund în domeniul extraordinar al inconstientului. Mi-am disecat literalmente fiinta si am refuzat sa ma las orbita de tot felul de teorii vagi si nesigure. Cu cutitul în mâna, am progresat pas cu pas prin aceasta jungla. În cele din urma, spiritismul m-a condus la studierea psihologiei. ?i cum la vremea respectiva nu aveam nici o idee despre profunda cunoastere psihologica a orientalilor – a indienilor si a chinezilor –, am început prin a studia psihologia occidentala.

Atunci când urmarim cu seriozitate sa obtinem ceva si îi consacram obiectivului nostru toate eforturile noastre, destinul ne ajuta si ne ofera asistenta. Dupa ce am dobândit o pregatire teoretica profunda, am intrat în contact cu medicul-sef al azilului psihiatric de stat. Acesta m-a ajutat sa-mi perfectionez cunostintele prin practica. Am obtinut autorizatia de a studia bolnavii din acest azil, indiferent de sectia în care se aflau, inclusiv nebunii furiosi de ambele sexe.

Într-o seara, m-am întors acasa si am ramas multa vreme singura încercând sa-mi pun ordine în idei. Era îngrozitor ceea ce vazusem în acest azil. Oribil! Infernul lui Dante nu era nimic prin comparatie cu ceea ce se petrecea aici. Oare câti bolnavi de pe acest pamânt – închisi sau nu – sufereau în acest fel? Oare câti oameni sanatosi sufereau din cauza acestora bolnavi, pierzându-si propria sanatate si propria energie? Câti bolnavi nu îi înseala pe ignorantii naivi prin comportamentul lor aparent normal si prin faptul ca nu poarta pe frunte banderola de bolnav mintal? Ei ocupa uneori functii înalte, se casatoresc cu persoane încrezatoare si inocente, dupa care îsi distrug familia, prietenii, mari întreprinderi sau tari întregi.

Am vazut de multe ori infernul, am contemplat oceanul suferintei si am constatat neputinta umanitatii în fata acestei dureri nemasurate…

Citeste mai mult: Initierea – Elisabeth Haich – partea cincea

Cele douasprezece perechi de calitati gemene

Aceste 12 perechi sunt:

A tacea – a vorbi

Receptivitatea – rezistenta la influentele exterioare

Ascultarea – dominarea

Umilinta – încrederea în sine

Rapiditatea ca de fulger – ponderatia

A accepta totul – a discerne

Prudenta – curajul

A nu avea nimic – a avea totul

A nu fi atasat de nimic – fidelitatea, loialitatea

A te face remarcat – a trece neobservat

Dispretul fata de moarte – respectul fata de viata

Indiferenta – iubirea

Controlul virtutilor înseamna sa stii sa utilizezi aceste calitati la locul potrivit si în momentul cel mai oportun. Aceeasi calitate poate fi divina, daca este utilizata la locul potrivit si în momentul oportun, sau satanica, daca este utilizata într-un loc si într-un moment nepotrivite. Caci Dumnezeu nu creeaza decât ceea ce este Bun, Frumos si Adevarat. Nu exista caracteristici si forte malefice. Nu exista decât caracteristici si forte prost utilizate!

1 A tacea – a vorbi
„A tacea” este o calitate divina. Ea reprezinta o binecuvântare atunci când este utilizata la locul si momentul potrivit. Dimpotriva însa, daca taci atunci când ar trebui sa vorbesti, spre exemplu atunci când ai putea salva cu un singur cuvânt pe cineva de la un mare pericol, aceasta „tacere” devine satanica.
La fel, atunci când vorbesti într-un loc si la un moment nepotrivit, facultatea divina a „vorbirii” devine o „flecareala” satanica.

2 Receptivitatea – rezistenta la influentele exterioare
Sa luam cea de-a doua pereche de caracteristici. Una dintre ele, receptivitatea, este divina atunci când te deschizi fata de tot ceea ce este superior – fata de Bunatate, Frumusete si Adevar – fata de Dumnezeu, lasându-l pe El sa actioneze prin tine, receptându-i vointa în Sine. Ea devine însa dezastruoasa si satanica atunci când se transforma într-un caracter slab, incapabil sa reziste în fata influentelor exterioare.
Celalalt aspect, rezistenta în fata influentelor exterioare, reprezinta acea facultate prin care fiinta se opune cu o vointa ferma în fata influentelor joase. Daca aceasta rezistenta se opune însa fortelor superioare, facultatea divina a „rezistentei la influentele din exterior” devine o „izolare satanica”.
Orice membru care lucreaza la marea opera datoreaza o ascultare deplina fata de vointa divina. Vointa lui Dumnezeu se poate manifesta direct, prin intermediul Sinelui tau, sau prin alte persoane. Poti recunoaste vointa divina atunci când, dupa ce ai examinat în profunzime tot ceea ce ti se cere, esti absolut sigur(a) ca aceasta corespunde convingerii tale cele mai profunde. Dumnezeu ne vorbeste prin intermediul convingerilor profunde, iar noi îi datoram o ascultare absoluta. Supunerea în fata cuiva împotriva propriilor noastre convingeri, din lasitate, teama, eventual din „amabilitate” sau pentru avantaje materiale, deci pentru motive inferioare si personale, echivaleaza cu a fi „servil”, deci satanic.

3 Ascultarea – dominarea
„Dominarea” se refera la daruirea unei parti din propria forta a vointei, altor fiinte, slabe si ignorante. Iubirea universala trebuie sa conduca la bunastarea generala prin mobilizarea tuturor fortelor active ale popoarelor, dar fara a încalca dreptul oamenilor la autodeterminare. Cel care îsi impune vointa celor din jur, fara iubire, încalcând dreptul acestora la autodeterminare, transforma aceasta calitate divina a „dominarii” într-o „tiranie” satanica.
Noi trebuie sa ne pastram „umilinta” în fata Sinelui suprem care ne anima, în fata divinului din noi. Trebuie sa fii constient de faptul ca toate calitatile frumoase, bune si autentice îi apartin LUI, ca persoana nu este decât un instrument al manifestarii sale, un aparat prin care divinul se proiecteaza în aceasta lume, dar nu este altceva decât un învelis golit de substanta. Va trebui sa recunosti în tine divinitatea care se manifesta pretutindeni în univers, FIINTA eterna, si sa te supui cu umilinta acestei divinitati. Dimpotriva, nu trebuie sa te supui niciodata puterilor terestre sau infernale, nici sa cazi în genunchi în fata formelor materiale, caci atunci ai transforma umilinta divina într-o „auto-umilire” satanica si lasa, prin care ai rani divinitatea FIINTEI eterne care te anima.

4 Umilinta – încrederea în sine
Daca doresti sa servesti cu adevarat marele plan al mântuirii pamântului, va trebui sa nu uiti niciodata ca nu traiesti si nu lucrezi prin propriile tale forte. Întreaga energie vine de la Dumnezeu si toate fortele pe care le manifesti provin de la Sinele tau superior, de la Dumnezeu. Aminteste-ti întotdeauna ca persoana ta este o aparenta. Adevarata ta fiinta, unica realitate eterna din tine este Dumnezeu! Încrederea în sine este încrederea în Dumnezeul care locuieste în inima ta, dar nu si încrederea în persoana ta, în aceasta aparenta. „Încrederea divina în sine” este indispensabila oricarei activitati creatoare si reprezinta relatia interioara cu Dumnezeu. Atunci când o persoana îsi imagineaza însa ca toate aceste calitati si toate aceste forte îi apartin ei – nu lui Dumnezeu – încrederea divina în sine se transforma în „infatuare” satanica.

5 Rapiditatea ca de fulger – ponderatia
Un colaborator la marea opera trebuie sa poata lua decizii cu o rapiditate comparabila cu viteza fulgerului. Va trebui sa înveti sa alegi fara nici o ezitare cea mai buna din posibilitatile existente. Pot aparea situatii în care o singura secunda de întârziere poate reprezenta pierderea ireparabila a unei ocazii unice. Daca vei sti sa actionezi rapid, într-o stare de concentrare perfecta si cu o prezenta de spirit care transcende timpul, aceasta rapiditate fulgeratoare a procesului de luare a deciziei va fi de sorginte divina. Daca vei actiona însa în graba, fara sa reflectezi la ce faci si fara prezenta de spirit, sau daca îti vei pierde puterea de concentrare, aceasta „rapiditate fulgeratoare” divina se va transforma într-o „pripire” satanica.
De aceea, va trebui sa înveti simultan si ce este „ponderatia” divina. Înainte de orice actiune, este necesar sa stii sa-ti controlezi natura, si cu multa rabdare, sa astepti ca decizia sa se „coaca” în tine. Pentru a recunoaste vointa lui Dumnezeu este de multe ori necesar sa-ti acorzi suficient timp pentru a lua decizia cea mai buna. Daca însa aceasta asteptare dureaza prea mult si nu conduce la nici o solutie, „ponderatia” divina se transforma într-o „nehotarâre” satanica.

6 A accepta totul – a discerne
Un lucrator util în planul divin trebuie sa învete sa accepte tot ceea ce îi rezerva destinul. Nu circumstantele exterioare sunt cele care îti determina valoarea, ci gradul în care îl manifesti pe Dumnezeu. Umilintele acestei lumi nu pot reduce sau distruge valorile tale interioare. Dar nici laudele si gloria lumeasca nu le pot amplifica. De aceea, va trebui sa nu te lasi afectata de maniera în care te trateaza cei ignoranti, sa ramâi cea care esti, deopotriva în umilinta si în glorie. Învata sa fii multumita în toate împrejurarile, sa accepti imperturbabil atât criticile cât si elogiile. Indiferent daca munca ta în planul divin îti impune sa traiesti în saracie, sau dimpotriva, sa ocupi o pozitie importanta si sa dispui de o mare avere, va trebui sa accepti ambele situatii si sa le consideri ca fiind simple mijloace care servesc marii cauze. Nici una nici cealalta nu trebuie sa-ti poata schimba starea interioara. Atunci când „accepti totul” în acest fel, manifesti o calitate divina, dar trebuie sa stii sa decizi – fara a te lasa afectata în vreun fel – când trebuie sa te aperi în calitatea ta de reprezentanta a legii divine în fata insultelor si a umilintelor, si în egala masura, când trebuie sa respingi cu modestie laudele. „Sa accepti totul” nu trebuie sa degenereze niciodata într-o „indiferenta” apatica sau într-o „lipsa de caracter” plina de lasitate.
Alege întotdeauna ceea ce este mai bun, nu te multumi cu ceea ce este inferior. Învata sa deosebesti „ce este frumos de ce este urât”, „ce este bun de ce este rau”, „ce este adevarat de ce este fals” – ce este divin de ce este satanic. Pe planul divin nu ai nici o utilitate daca nu dispui de un discernamânt perfect.

7 Prudenta – curajul
Daca vrei sa fii cu adevarat util(a), trebuie sa fii capabila „sa te lupti” din toate puterile tale. Cu spada adevarului, trebuie sa lupti împotriva umbrei erorii pentru a ajuta la instaurarea victoriei divinului pe pamânt. Dar „lupta” nobila si curajoasa nu trebuie sa degenereze într-o „dispozitie belicoasa” constanta si stupida.
Chiar daca va trebui sa te lupti deseori cu curaj, nu uita sa o faci cu armele spirituale, pentru a aduce pacea pe pamânt. Trebuie sa lupti pentru a reuni ceea ce a fost separat, despartit, si pentru a restabili pacea între combatanti. Iubirea de pace nu trebuie sa se transforme niciodata într-o atitudine negativa, într-o „lipsa a dorintei de a lupta” din lasitate sau comoditate.
Daca vrei sa devii o membra utila a marii opere de mântuire a pamântului, va trebui sa înveti ce este „prudenta”, dar va trebui sa decizi de asemenea când si în ce conditii trebuie aplicata aceasta calitate. „Prudenta” te poate salva de mari pericole, de mult rau si de sacrificii inutile. Lipsa încrederii în sine si teama de a risca pot transforma însa aceasta „prudenta” divina într-o „slabiciune” satanica.
„Curajul” tau trebuie sa fie de nezdruncinat. Nu trebuie sa te temi de nici un pericol. Trebuie sa faci fata cu curaj tuturor dificultatilor si sa raspunzi cu aceeasi moneda tuturor atacurilor dirijate împotriva divinului, atunci când cauza impune acest lucru. Dar acest „curaj” divin nu trebuie sa degenereze într-un „risc nebunesc, gata sa te faca sa-ti frângi gâtul”.

8 A nu avea nimic – a avea totul
Cel care doreste sa colaboreze la marele plan divin trebuie sa învete ce înseamna „a nu poseda nimic”. Indiferent daca misiunea ta presupune cea mai mare saracie sau cea mai mare bogatie, fii întotdeauna constienta de faptul ca nimic nu îti apartine tie, ca totul îi apartine lui Dumnezeu, iar din aceasta totalitate, tu primesti ceea ce îti este necesar pentru a-ti îndeplini misiunea. La fel ca si canalul care ramâne indiferent la cantitatea de apa care trece prin el, întrucât aceasta apa nu-i apartine, tu trebuie sa consideri ca tot ceea ce îti ofera destinul provine de la Dumnezeu si trebuie transmis mai departe. Nu-ti fa niciodata griji în legatura cu mijloacele tale de subzistenta. Vei primi întotdeauna ceea ce vei avea nevoie. Chiar daca vei fi extrem de bogata, aminteste-ti în constiinta ta ca nu posezi nimic. Aceasta atitudine pozitiva divina nu trebuie sa degenereze însa într-un „dispret fata de lucrurile materiale”. Nu trebuie sa-i ceri niciodata aproapelui tau sa te întretina daca tu nu muncesti!
Materia este si ea o forma de manifestare divina. De aceea, va trebui sa-i atribui materiei o valoare divina, sa înveti sa o controlezi si sa dispui de ea. Învata arta de a-ti procura lucrurile materiale de care ai nevoie pentru a-ti îndeplini sarcinile pe pamânt. Fii plenar constienta de faptul ca atâta vreme cât vei ramâne pe acest pamânt, esti nevoita sa ai de-a face cu materia, si nu vei putea rezista fara materie sau împotriva materiei. De aceea, este necesar sa o poti dobândi si pastra, sa o utilizezi si sa o controlezi corect. În caz contrar vei fi la mila puterilor terestre, sub controlul lor, si nu îti vei putea îndeplini misiunea în mod liber, într-o stare de independenta. Ai grija însa ca aceasta calitate divina care îti permite sa controlezi materia sa nu se transforme niciodata într-o sete de posesiuni materiale, de natura egoista si satanica.

9 A nu fi atasat de nimic – fidelitatea, loialitatea
În calitatea ta de lucratoare în slujba marii cauze, nu trebuie sa te atasezi de nimeni. Învata sa recunosti în orice om aspectele divine, cele pamântesti si cele demoniace. Nu iubi niciodata persoana, dar iubeste divinul din ea, tolereaza ceea ce este pamântesc si evita ceea ce este demoniac. Daca misiunea ta o cere, trebuie sa parasesti fara nici o ezitare fiinta în cauza, oricât de mult ai iubi-o, caci nu trebuie sa uiti nici o clipa ca cel care merita sa fie iubit în ea este Dumnezeu, si nu persoana. Persoana nu este decât un instrument prin care se manifesta Dumnezeu. De aceea, vei putea descoperi si iubi aceleasi manifestari în alte persoane. Iubeste-l pe Dumnezeu în toate fiintele si nu te atasa de nimeni. Ai grija totusi ca aceasta calitate sa nu devina „lipsa de sensibilitate” si „indiferenta” fata de aproapele tau.
Pe de alta parte, va trebui sa ramâi fidela pe viata si pe moarte fata de cei în care ai recunoscut manifestarea divina. Iubeste-ti maestrii si iubeste-i pe toti participantii la cauza divina, caci în ei îl poti recunoaste pe Dumnezeu. Ramâi fidela lui Dumnezeu prin intermediul lor, caci nu iubesti persoana lor decât în calitate de instrument divin. În acest fel, respectul si loialitatea pe care le vei arata maestrilor si colaboratorilor tai nu se vor transforma niciodata în adoratie sau într-un „cult al personalitatii”.

10 A te face remarcat – a trece neobservat
Daca doresti sa fii utila marii cauze, va trebui sa înveti arta de a-ti controla propria persoana si de a o folosi în public ca pe un instrument ascultator. Va trebui sa fii capabila sa-ti pui în valoare – în fata unui grup de persoane – talentele si facultatile spirituale, sa le aduci la apogeu, astfel încât sa manifesti prin corpul tau spiritul tau elevat, indiferent daca este vorba de felul în care stai, de miscarile mâinilor tale, de expresia ochilor tai, de cuvintele tale prin care convingi grupul sa se adune sub influenta ta, elevându-l apoi pe un nivel superior. Va trebui asadar sa apari în public fara rusine si fara complexe, pentru a face dovada spiritului tau prin intermediul personalitatii tale. Dar aceasta calitate nu trebuie sa trezeasca în tine demonul vanitatii si nu trebuie sa se transforme în suficienta prin utilizarea darurilor primite de la Dumnezeu în scopuri desarte. Chiar daca publicul te aplauda, pastreaza vesnic viu în constiinta ta gândul ca acesti oameni nu au fost cuceriti de persoana ta, care nu este altceva decât un învelis gol, ci de Dumnezeu care s-a manifestat prin intermediul învelisului tau terestru.
Daca atunci când exersezi arta de „a te arata în public” reusesti nu cazi prada vanitatii, nu te va deranja în nici un caz sa treci neobservata atunci când îti îndeplinesti alte sarcini. Daca situatia o impune, va trebui sa nu îti afisezi calitatile, ramânând în anonimat si topindu-te în multime. Aceasta „ramânere în umbra”, plina de modestie, nu trebuie sa se transforme însa într-o subestimare de sine, nici în autodistrugere. Demnitatea umana trebuie sa traiasca vesnic în inima ta.

11 Dispretul fata de moarte – respectul fata de viata
Pentru a putea participa cu adevarat la planul divin, va trebui sa dovedesti ca nu te temi de moarte. Convingerea ta profunda trebuie sa fie ca moartea nu exista. Atunci când corpul se uzeaza, Sinele renunta la el. Sinele este o ramura a arborelui vietii, este Viata însasi, iar viata este nemuritoare. Daca te-ai identificat cu viata în constiinta ta, vei sti sa faci fata mortii – daca misiunea ta îti impune sa treci printr-un pericol mortal – fara teama si cu dispretul cel mai perfect în fata ei. Dar acest „dispret fata de moarte” nu trebuie sa se transforme niciodata într-o subestimare a vietii, într-un „dispret fata de viata”.

Trebuie sa pretuiesti viata mai presus de orice. Viata este Dumnezeu. În tot ceea ce traieste, cea care se manifesta este FIINTA eterna. De aceea, nu trebuie sa te expui niciodata pericolului fara motiv. Apreciaza Viata din corpul tau, traieste-o cu bucurie. Dar ai grija ca aceasta bucurie sa nu devina un scop în sine, degenerând în „senzualitate”.

12 Indiferenta – iubirea

Va veni apoi proba cea mai dificila, cea a „iubirii” si a „iubirii crude”, sau „indiferenta”. Aceasta ultima pereche de caracteristici gemene reprezinta deja pe pamânt o unitate inseparabila. De fiecare data când manifesti o jumatate, cealalta jumatate se manifesta automat.

Va trebui sa renunti complet la punctul de vedere personal, la înclinatiile si la sentimentele tale personale. Iubeste la fel cum iubeste Dumnezeu, iubeste totul, fara distinctie si fara discriminare! Iubeste în unitatea FIINTEI eterne. Precum soarele care straluceste si îi încalzeste pe toti cu razele sale, pe cei frumosi ca si pe cei urâti, pe cei buni ca si pe cei rai, pe cei care respecta adevarul ca si pe cei mincinosi, la fel va trebui sa iubesti si tu: fara a face distinctii între cei frumosi si cei urâti, între cei buni si cei rai, între cei care respecta adevarul si cei mincinosi. Iubirea divina suprema este iubirea perfect impartiala! Faptul ca cineva este frumos sau urât, bun sau rau, corect sau incorect, trebuie sa-ti ramânaa-i iubesti pe toti cu aceeasi iubire. Va trebui sa înveti ca frumusetea nu exista faratenie, ca bunatatea nu exista fara rautate, ca adevarul nu exista fara minciuna. De aceea, va trebui sa-i iubesti pe toti în egala masura. Va trebui sa întelegi ca frumusetea si urâtenia, bunatatea si rautatea, adevarul si minciuna, nu sunt decât imagini complementare ale Inefabilului pe care, pentru a-l putea exprima, noi l-am numit „Dumnezeu”.

Daca emani perfect impartial si complet aceasta iubire catre toate fiintele vii, iubirea nu mai are nimic comun cu înclinatiile tale personale. Atunci, fiecare lucru este privit din punctul de vedere al totalitatii. Daca interesul general difera de anumite interese personale, va trebui sa aperi fara nici o ezitare interesul general, fara sa tii cont de cele individuale. Dar aceasta lipsa de consideratie fata de interesele personale trebuie sa derive numai din iubirea universala divina, si nu dintr-o antipatie personala.

Trebuie sa-ti manifesti însa si iubirea impersonala pentru aproapele tau (adica detasarea completa de el), atunci când, spre exemplu, sufletul sau nu poate fi salvat decât cu pretul bunastarii sale pamântesti, chiar daca aceasta fiinta îti este foarte apropiata. Trebuie sa fii o spectatoare indiferenta în fata pericolelor prin care trec cei care îti sunt apropiati, iar daca ei nu reactioneaza la masurile obisnuite, nu ai dreptul sa intervii prin forta ta spirituala, prin hipnoza sau mijloace magice, daca mântuirea sufletului lor depinde de aceasta experienta dureroasa. Este mai bine ca cineva sa se ruineze material sau fizic, ori chiar sa moara, decât sa îsi piarda sufletul. În toate cazurile, trebuie sa încerci tot ce-ti sta în puteri pentru a-i salva sufletul. La fel ca si Dumnezeu, care nu se amesteca niciodata în treburile oamenilor, lasându-le libertatea propriilor lor decizii, va trebui sa-ti lasi si tu aproapele sa actioneze asa cum doreste, fara sa-l fortezi niciodata sa faca ceva ce nu doreste. Serviciile pe care i le aduci trebuie sa tina seama de mântuirea sufletului lui, nu de bunastarea sa materiala si fizica. Pe de alta parte, aceasta iubire divina nu trebuie sa devina prea dura, transformându-se astfel în „lipsa de sensibilitate” si nu trebuie sa refuzi niciodata dintr-o „antipatie” personala pe cel pe care poti sa-l ajuti prin mijloace lumesti.

Acestea sunt probele cele mai dificile, caci va trebui sa te detasezi de sentimentele tale personale si sa actionezi ca si cum acestea nu ar exista. Numai dupa ce vei controla perfect primele 11 perechi de calitati gemene vei putea recunoaste suficient de clar vocea lui Dumnezeu, cu o certitudine atât de mare încât chiar si în cazurile cele mai dificile sa stii ce trebuie sau ce nu trebuie sa faci din iubire divina.

Începând din acest moment nu te vei mai putea însela niciodata, caci vei deveni iubirea însasi! Iar iubirea nu poate actiona decât din iubire. Nu vei mai avea atunci altceva de facut decât sa îti emani Sinele, sa fii Sinele, si întregul univers va straluci în tine. Vei deveni atunci divina, iar constiinta ta va deveni identica cu Dumnezeu! Vei iesi astfel din împaratia arborelui cunoasterii binelui si raului, deci a arborelui mortii, în care totul pare sa fie separatie, si te vei întoarce în împaratia arborelui vietii, a unitatii divine. Vei mânca din nou din fructele arborelui vietii si vei putea darui aceste fructe celor care te vor urma, pentru ca toti sa poata reveni la aceasta unitate a vietii nepieritoare si eterne, la FIINTA eterna, la Dumnezeu!

Elisabeth Haich

Click aici pentru prima parte

Click aici pentru partea doua

Click aici pentru partea treia

Click aici pentru partea cincea

Tenebre

Statura si constitutia mea semanau Intru totul cu cele ale tatalui meu. Eram Inalta, cu parul Inchis la culoare, chiar daca nu la fel de negru ca al sau. Tenul meu nu era trandafiriu, ca cel al mamei, ci palid, ca cel al tatalui. Singura diferenta se referea la ochii mei de un albastru profund, In timp ce ochii lui tata erau negri.

Dupa casatorie am devenit Inca si mai palida si mai slaba. Nu puteam sa scap de ideea caracterului trecator si a aspectului tranzitoriu al tuturor lucrurilor. Nu ma simteam nici libera nici fericita. Aceasta preocupare psihica permanenta a sfârsit prin a avea repercursiuni fizice dezagreabile.

Intr-o seara m-am culcat perfect sanatoasa. A doua zi dimineata, am deschis ochii si am privit Intâmplator tavanul. Spre surpriza mea, am descoperit acolo o pata neagra. Uimita, m-am asezat sa vad mai precis ce reprezenta acea pata neagra, care s-a miscat si ea, imitându-mi miscarea trupului. Parea sa urce si apoi sa coboare lent.

Inima mea s-a strâns. Am realizat ca pata nu se afla pe tavan, ci In ochiul meu. Mi-am deschis si mi-am Inchis alternativ ochii de mai multe ori, si am constatat ca pata se afla doar la nivelul ochiului drept.

Auzisem odata vorbindu-se de o tulburare a vederii numita „musculite zburatoare”. Cel care sufera de aceasta boala vede zburând prin fata ochilor mici puncte negre, ca si cum ar vedea un roi dezordonat de muste. Se parea ca originea bolii era pe baza nervoasa, iar doctorii afirmau ca nu este o boala grava. Am Incercat asadar sa va aceste „muste zburatoare”. Am privit In sus, In jos, iar pata neagra a continuat sa se miste, urmând legea gravitatiei, ca si cum ar fi fost prinsa cu un fir de o extremitate a ochiului, capatul celalalt al firului ramânând liber si urmând miscarea oculara. Nu parea sa fie vorba de o iluzie optica pe baza nervoasa. Era ceva cât se poate de real, de fizic!

Astfel a Inceput pentru mine un lung si penibil calvar, specific tuturor celor care sufera de boli In fata carora stiinta ramâne neputincioasa.

M-am dus de la un profesor la altul, dar numai pentru a auzi repetându-mi-se ca ochiul nu poate fi vindecat Intrucât simptomele nu sunt specifice unei boli organice. Unul dintre doctori mi-a spus:

-          Nu este o boala, si de aceea nu poate fi vindecata. Este vorba de un semn de Imbatrânire care apare foarte rar si la tineri, la fel cum exista tineri al caror par albeste din cauza unor probleme psihice. Cum poate fi remediata problema? Situatia se poate stabiliza daca problemele psihice dispar. Cât despre vindecare… numai bolile pot fi vindecate. Stiinta contemporana este neputincioasa In fata raului de care suferiti. La persoanele In vârsta acest lucru nu este periculos, Intrucât raul avanseaza foarte lent. Cât despre tineri, nu stim nimic. Din punct de vedere organic, ochii dumneavoastra sunt perfect sanatosi, dar sunt foarte sensibili. Examinarea lor a aratat ca acuitatea dumneavoastra vizuala este exceptionala; numai o persoana dintr-o mie vede la fel de bine ca si dumneavoastra. Facultatea dumneavoastra de perceptie este uimitor de bine dezvoltata. Sensibilitatea dumneavoastra la lumina este atât de extraordinara Incât ati putut citi fara probleme chiar si cele mai mici litere de pe panou, In conditiile In care lumina nu era foarte puternica. Un om obisnuit nu ar fi putut vedea nici macar numarul de degete pe care le-as fi ridicat deasupra capului. Exista marinari care, de la o distanta incredibila, pot citi ora de pe ceasul unei biserici aflata pe malul râului pe care navigheaza. Dar ei sunt expusi In permanenta aerului marin, nu sunt nervosi si nu sufera de probleme psihice. In plus, au rezistenta necesara pentru a-si pastra sensibilitatea ochilor. Dar dumneavoastra, scumpa doamna, traiti Intr-un mare oras si nu puteti fi la fel de rezistenta; sunteti atât de slaba Incât pareti de-a dreptul transparenta. Spuneti-mi, aveti cumva o anumita tensiune psihica?

-          Nu, domnule profesor, i-am raspuns eu, sunt cât se poate de fericita.

Cum l-as fi putut face sa Inteleaga ca povara pe care o purtam In suflet era legata de caracterul trecator al lucrurilor? Ca ma luptam cu timpul, care antreneaza inexorabil toate creaturile vii si fericirea lor catre distrugere, catre moarte?

Citeste mai mult: Initierea – Elisabeth Haich – partea patra

Dragii mei, am primit acest mesaj de la domnul Nuta Alin, caruia ii multumim.

Am retrimis acest e-mail cu scopul de a va reaminti ca Meditatia de Grup are loc Sambata, 17 iulie, ora 00.00 ora Bucurestiului
Pentru viitoarele sincronizari cu orele de pe glob am gasit convertorul automat :
http://www.timeanddate .com/ worldclock/converter.html

Pentru cei care au luat decizia ca vor sa participe la meditatie, puteti pune un reminder la telefon cu o jumatate de ora inainte, sau un bilet stick it, intr-un loc in care sunteti siguri ca il veti vedea sambata toata ziua.

Cand se apropie ora meditatie, gasiti un loc unde sansele de a fi deranjati sunt minime, ideal ar fi un spatiu din natura sau parc, apoi trimiteti un gand cu intentia de a purifica energiile din camera/locul in care veti face meditatia.

Oricine poate sa participe la meditatie, indiferent daca obisnuiesti sa meditezi periodic, sau daca sambata va fi prima ta experienta de acest fel. Cateva sfaturi utile pentru cei care incep prima data :
- asezati-va intr-o pozitie comoda, astfel incat coloana vertebrala sa fie dreapta(pozitia lotus ar fi ideala, insa orice pozitie care va face sa va simtiti relaxati este ok)
- inchideti ochii, inspirati adanc, apoi expirati, cu fiecare respiratie relaxand corpul din ce in ce mai mult in urmatoarele 5-10 minute. Scopul primelor 10 minute ar fi sa eliminati cat mai mult posibil zgomotul de fundal al mintii, ca si cum ati fi observatorul gandurilor.
- dupa ce simtiti ca ati ajuns intr-un loc de liniste, concentrati-va intentia asupra purificarii apelor din golf, precum si asupra eco-sistemului infloritor din zona respectiva cu tot ce cuprinde el : viata marina diversa si bogata, ape limpezi, plaja curata, nisip fin auriu.
- mentineti vizualizarea atat cat stiti ca este nevoie, apoi cand simtiti ca este momentul sa incheiati, urmati acelasi proces ca la inceput. Respirati adanc timp de 5-10 minute, avand mintea limpede, cu cat mai putine ganduri.
- incheiati procesul de respiratie, deschideti ochii si bucurati-va. Impreuna contribuim la un plan mai mare decat fiecare dintre noi.

Ideal ar fi sa meditam timp de o ora intre 20.00-21.00, insa e la fel de bine daca simti ca trebuie douazeci de minute sau 10 minute. Pana si 5 minute de intentie pozitiva pot insemna foarte mult. Asa ca nu va subestimati puterea interioara.

Citeste mai mult: Meditatia Planetara are loc sambata la ora 00.00 ora Bucurestiului

CONVERGENTA CONSTIENTA
Valul Unimii

Sursa:
http://www.mayanmajix.com/cc_event.pdf
Misiunea Convergentei Constiente este sa reuneasca oamenii care nutresc intentia comuna de a atinge o masa critica de energie armonioasa, care sa sustina reconcilierea launtrica si cea exterioara. Ne reunim, in spiritul unitatii, ca sa vindecam ranile ce ne separa, ca sa aplanam conflictele ce ne divid, ca sa insufletim idei si actiuni care sa exprime unimea noastra, ca sa ne reunim in inima si minte, pentru a intampina cu bucurie nasterea unei noi lumi.

Un val de unime creste, pe masura ce ne apropiem de ziua Ceremoniei Convergentei Constiente, din 17 si 18 iulie. Acest weekend va reprezenta convergenta si punctul de lansare pentru exprimarea constiintei unimii in lunile ?i anii ce urmeaza, pe masura ce intampinam in mod pro-activ, si ne co-creem noua lume.

Sunteti bineveniti sa participati la urmatoarele Transmisii planetare pe Web:

CEREMONIA DE DESCHIDERE incepe cu un proces de curatare si purificare:

Sambata, 17 iulie 2010

Un program de 2 ore, care incepe la 7 dimineata (Ora Pacificului), la 16:00 in Europa Centrala, la 23:00 in Tokio. Acest program se va concentra pe eliberare, purificare, iertare, detasare de ce e invechit, intampinarea a ceea ce e nou si demararea unui nou inceput, intemeiat pe constiita unimii.

CEREMONIA ARBORELUI VIETII: o invitatie energica pentru armonie si unitate in Arborele Vietii

Duminica, 18 Iulie 2010

Un program de 2 ore, incepand la 7 a.m. (Ora Pacificului), la 16:00 in Europa centrala, la 23:00 in Tokyo. Acest program se va concentra pe renasterea noastra in constiinta unimii, activand la nivel colectiv Arborele Cosmic al Vietii, eveniment la care participa oameni din cele 4 colturi ale Pamantului. Activitatile ceremoniei vor include conectarea cu elementele, cu cele 4 directii, o meditatie planetara, tacere si procese puternice de stabilire a intentiei.

Va rugam sa vizitati pagina The Conscious Convergence Group ca sa vedeti numeroasele evenimente unice ce vor fi organizate in intreaga lume pentru acest program. Odata ce v-ati alaturat grupului, puteti forma un sub-grup ca sa va enumerati propriile evenimente, ce vor fi postate atat in pagina de grup principala, cat si pe pagina evenimentelor de pe pagina Pasiune comuna. Informatii suplimentare privind programul Convergentei Constiente sunt oferite membrilor pe pagina noastra gratuita Announcement List

Convergenta Constienta este o activitate de colaborare la nivel planetar a indivizilor si organizatiilor, al caror tel este sa stabileasca intentia pentru, si sa demonstreze infaptuirea constiintei unimii, atat la nivel individual cat si in cadrul comunitatilor din intreaga lume. Toate traditiile de intelepciune si credinta sunt invitate sa se alature si sa contribuie la exprimarea modului in care noi, ca specie aflata in evolutie, putem transcende granitele si ideologiile depasite, pentru a putea implini un destin cu mult mai maret decat ne-ar putea indica istoria.

ARBORELE COSMIC AL VIETII, de Carl Calleman

Ceremonia pentru re-crearea Arborelui Cosmic al Vietii: aproape in mod universal, culturile stravechi de pe planeta noastra au respectat cele Patru Directii Sacre. Un exemplu bine cunoscut il constituie ceremonialul Medicine Wheel (instrument de ceremonial reprezentat de un cerc sacru; N.tr.), practicat de indienii nativi din America de Nord, in timp ce conceptul celor patru ingeri pazitori ai celor patru directii cardinale era impartasit, de exemplu, de traditia chineza, budista si iudeo-crestina. Arborele Vietii (Axa Polara) era adesea vazut drept centrul si obarsia diferitelor energii ale celor patru directii, fiind profund legat de constiinta planetei noastre si de evolutia ei. La Convergenta Constienta, oamenii se vor reuni, printre multe alte locuri, in Vest (Inteleptii mayasi), in Nord (Scandinavia), in Est (Singapore si Bali, Convergenta chinezo-hindusa) si in Sud (Africa de Sud, inclusiv reprezentanti ai poporului San – cea mai veche cultura de pe planeta), in actiuni practice ce asigura cadrul general pentru ceremoniile planetare, care sa cinsteasca cele patru directii. Cat timp oamenii se vor reuni in cateva locatii din Hawai, inca mai asteptam participanti in Gabon sau in alte zone din Africa Centrala. Prin reuniunile oamenilor in cele patru directii, Convergenta Constienta ofera posibilitatea conectarii cu celelalte ceremonii (ce au loc in toate cele patru directii), ca pe o modalitate de a readuce la viata Arborele Vietii.

Avand la baza intentia de a demonstra constiinta unimii, ar trebui ca pretutindeni, meditatia sa constituie o parte din Convergenta Constienta, participantii intreband Divinitatea (inteligenta mai inalta): “Ce trebuie sa fac ca sa contribui la manifestarea constiintei unimii?”, sau “ Ce pot face ca sa slujesc la materializarea planului cosmic?” Convergenta Constienta este doar inceputul, iar cei care-si stabilesc intentia ar trebui ca, dupa acest eveniment, sa-si puna zi de zi aceste intrebari si sa actioneze in concordanta cu raspunsurile pe care le primesc. Convergenta Constienta este ca o tabara de baza pentru aceia care aleg ca, in timpurile ce urmeaza, sa devina co-creatori ai planului cosmic. Acest lucru se va intampla in rezonanta cu Arborela Cosmic al Vietii. Cereti si vi se va, insa trebuie ca noi sa cerem o transformare in directia constiintei unimii, ca sa o vedem infaptuindu-se.

Intentia Comuna a Convergentei Constiente:
“Eu, ca fiinta suverana, ma unesc cu Tot Ceea Ce Este pentru a invoca prezenta echilibrului si a unitatii, din mine si din lumea noastra. Eu sunt prezenta constienta a armoniei si reconcilierii, si sunt recunoscator pentru intregirea pe care o aduc in fiecare clipa. Si asa sa fie.”

Aceasta colaborare planetara ne pregateste pentru al Noualea Val de evolutie a constiintei, dupa cum arata Calendarul Mayas, un sistem dezvoltat de o civilizatie straveche si respectata. Inteleptii mayasi ne invita sa ne aliniem cu planul divin privind cea mai grandioasa realizare a omenirii, si sa recunoastem faptul ca “suntem una cu totii, asemenea degetelor de la mana.” – Marele Intelept Don Alejandro Cirilo Perez Oxlaj , “Lupul Hoinar”.

La nivel local si planetar, activitatile de stabilire a intentiei, meditatiile si rugaciunile vor fi sincronizate in lunile ce preced si urmeaza programului principal, din 17 si 18 iulie 2010.

Dicutii insufletite despre Convergenta Constienta se desfasoara pe Forum.

Despre PASIUNEA COMUNA

Pasiunea Comuna este o lucrare de cooperare sociala la nivel planetar a indivizilor si comunitatilor care impartasesc compasiunea, ca pe o pasiune comuna. Misiunea lor este sa creeze armonie la nivel social si de mediu inconjurator, prin actiuni de constiinta colectiv? bazate pe stiinta. Pasiunea Comuna primeste persoane si organizatii din toate domeniile vietii, care sa ne ajute sa ne indeplinim viziunea comuna. Pentru mai multe infomatii vizitati: : http://commonpassion.org/

Traducere de Diana Stefani

www.nlpedgenow.com